Untill death do us part ( sau Ganduri negre pentru ceruri albe )

         Stai pe scaun cu ochii infipti in perete fara a schita vre-o grimasa. Gandurile insa sunt multe si nu tocmai dintre cele mai optimiste. Incerci sa iti pui ordine in ele dar un gand te bantuie apasator de puternic. O lacrima de durere se infiripa la coada ochiului si nodul din gat devine din ce in ce mai insuportabil. Incerci sa gasesti o motivatie dar nimic nu te ajuta. Prin fata ochilor se petrec amintiri placute care in mod obisnuit ti-ar fi starnit un suras dar acum nu aduc decat durere, iar cu mana dreapta stergi stropul de durere prelins pe obrazul tau. Respiri adanc si apasat ca si cum aerul se duce in sute de parti numai in plamanii tai nu. Te prinzi cu mainile de cap incercand sa amutesti zgomotul surd din jurul tau dar totul e in zadar.
        Te ridici de pe scaunul asudat de neputinta ta si orbeste intri in baie. Cu mana rece pui dopul la cada si dai drumul la apa. Alta data ti-ar fi pasat daca e rece sau e prea fierbinte dar acum nu conteaza. Prin abur si zgomot zdruncinat de apa intrevezi chipul fiintei iubite. Vrei sa intinzi mana spre ea si sa iti ceri iertare, sa zambesti, sa ii ceri ajutorul dar apoi lasi privirea in jos spre marginea cazii aproape pline. In scurta clipa de luciditate te intrebi daca merita si daca asa e cel mai bine dar mana grea a gandurilor te cuprinde de gatlej si te strange parca incercand sa iti rapeasca ultima secunda de libertate.
        Pasesti in cada iar apa clocotita iti dilata venele facandu-le vinete si crispandu-te de durere. Dar e o durere dulce, e o durere care nu te doare. Te asezi in cada si privesti cum apa se prelinge pe podea. Pui mana pe aparatul de ras si scoti lama din el. E o lama tocita de vreme si ruginita. Dar cui ii mai pasa si ce importanta ar mai avea. O potrivesti in mana ta si cu privirea iti fixezi venele de la maini. Privesti la ele cu ochii plini de lacrimi, inspiri adanc, strangi lama intre degete, clipesti sa lasi lacrimile sa isi urmeze drumul ... 
        Te trezesti din visare, faci pasul peste marginea balconului si cazi inert pe asfaltul cald de august.

Good bye my friend ... ( sau Ziua in care am inceput sa mor )

       "MURÍ, mor (vb. IV. Intranz.) = A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia." Aceasta este definitia cuvantului data de Dex, insa in ultima vreme refuz aceasta definitie a mortii si nu dintr-un motiv optimist ci chiar din contra. Oare definitia este diferita atunci cand respiri si te misti dar in rest nu mai exista nimic in tine, cand nu mai ai nici un tel si cand visele la care tindeai candva acum devin o povara pentru cei din jurul tau.
        Mort esti si atunci cand te dezamagesti pe tine, cand incerci sa fii diferit de ceea ce spuneau altii candva ca vei fi dar nu reusesti decat sa amani "previziunile". Te inchizi in tine si incepi sa pui in balanta motivele si pro si motivele contra pentru a mai trai, si nu de putine ori ajungi la concluzia ca e mai bine sa iti iei un "concediu" permanent, sa te retragi in liniste din spectacolul vietii tale si sa lasi lucrurile sa isi urmeze calea fara tine, si in acest fel sa inchizi gurile celor care aveau mereu ceva de comentat la adresa ta sau care mereu aveau o privire de dizgratie pregatita pentru tine. Mori atunci cand refuzi sa mai speri si fiecare isi are o limita a sperantei. Atunci cand zambetele sunt putine si fortate, cand oftatul adanc e la fiecare 5 minute, cand lacrimile sunt infranate cu noduri in gat si cand fiecare rasarit de soare devine o povara a unei noi zile, nu inseamna decat ca ai incetat sa mai traiesti, sa mai fii in viata.
        Totul ar fi foarte simplu sa dispari daca esti impacat cu tine si cu viata ta, pentru ca atunci cand mori nu mai ai constiinta si nici nu prea iti mai pasa de ce se intampla dupa tine pentru ca nu mai ai cum, nu mai ai pareri de rau, nu mai ai zamtete, lacrimi sau oftat, totul devine linisit si mut. Dar ce te faci cu cei dragi carora le vei lipsi? Nimic! Desi nimeni nu recunoaste, un lucru este clar: NIMIC SI NIMENI NU PLANGE VESNIC, ci doar absenta ta este cea care doare, dar in timp se vindeca. Deci, mai corect ar fi: MURI, mor = A absenta din viata cuiva drag, fara posibilitatea de a te intoarce.

Good bye my friend it's hard to die
When all the birds are singing in the sky
... ...

(Westlife - Seasons In The Sun)