E ranit. Zace intins pe podeua rece, cu lumina stinsa, incercand sa nu se lase doborat din nou de visare. Candva, nu demult, era un suflet frumos, intreg, plin de viata. Era ... o minune. Nu a fost un suflet frumos pana sa o cunoasca pe ea. Probabil nici macar nu se putea numi suflet. Era ceva marunt, o aglomerare de idei, de dorinte fara rost, de vise fara un scop. Era un punct de suflet.
Cand a aparut ea s-a intamplat ceva ciudat: totul s-a oprit in loc, s-a facut liniste iar apoi totul a inceput a-si gasit locul. Visele s-au oprit din debandada lor si au capatat un sens, dorintele inutile s-au pierdut pentru a face loc celor cu adevarat importante iar ideile au capatat contur clar si cu un scop definit. S-a schimbat. A inceput sa creasca, sa se dezvolte si sa devina un suflet asa cum nu mai fusese niciodata pana atunci. Au aparut primii muguri: de la primul sarut, de la prima plimbare, prima privire si prima soapta ... Fiecare zi avea cate un nou mugure.
E adevarat ca a fost un punct cand a vrut sa se opreasca speriat probabil de tot ceea ce se intamplase si de ce s-ar mai putea intampla. A vrut sa spuna stop dar chiar in acea zi ea l-a simtit abatut. L-a simtit ca nu era in regula si l-a certat, s-a suparat pe el. Chiar in acel moment unul din muguri a dat in floare si asta pentru ca atunci s-a simtit iubit. A simtit ca devenise acel ceva pentru care cineva se putea supara. De-atunci nu a mai putut spune stop iar mugurii si florile au continuat sa creasca.
Apoi ea a spus stop. A tras cu putere de mugurii si florile crescute din el, rupand bucati intregi si lasand goluri. A plecat cu visele si dorintele lui lasand in urma zgomot si intuneric. Totusi nu a reusit sa smulga toti mugurii. Pe acestia e hotarat sa ii protejeze si sa nu ii lase sa moara, ca un fel de amintire a ei, a tot ceea ce inseamna pentru el. Ii va ascunde sub haina groasa de zambete si asta va fi tot ce va afisa. Chiar daca va continua sa suspine totul va fi sub un zambet.
Chiar si pentru ea.
miercuri, 25 decembrie 2013
sâmbătă, 21 decembrie 2013
Self repeating story (sau Povestea Jonsonilor)
E Decembrie 23. Copacii sunt albi de promoroaca si bancile sunt incremenite parca in timp. El tine in mana o cutiuta impachetata cu grija in hartie rosie legata cu o fundita stramba, chinuita, dar facuta de mainile lui. Degetele i-au inghetat pe cutie si unghiile i-au devenit vinetii. Din cand in cand sufla in palme si isi ridica privirea inspre capatul aleii cautand-o cu privirea. Undeva, prin ceata, ii zareste silueta: aceeasi silueta micuta si stilata ce l-a vrajit din prima zi, calcand cu pasi micuti si usor grabiti, tragand nervos din tigara aproape pe terminate.
Discutia avuse loc cu mult inainte si cuvintele erau inutile in acele clipe. Si-au schimbat doar priviri iar el incerca la un moment dat sa zambeasca dar nodul din gat nu ii dadu voie. Lacrimile ii stateau proptite in genele de la coltul ochilor si mai incerca din nou sa zambeasca. Inutil. Prima lacrima ii aluneca pe obraz si pisca adanc cand se transforma in cristal de gheata. O privea cu drag in ochii ei negri si ar fi vrut sa o stranga la piept asa cum facea candva. Ar vrea sa ii spuna cat de mult inseamna pentru el dar stie ca aceste cuvinte o ranesc pe ea mai tare decat il raneste pe el durerea lui de acum. Si nu vrea asta. Vrea ca ea sa fie fericita. Plus ca singura lui greseala a fost tocmai sa ii spuna prea multe din sufletul lui.
"Chiar imi pare ..." dar ii puse degetul pe buze si nu o lasa sa termine. Stia ce vrea sa zica si o intelegea dar nu vroia sa auda regrete sau pareri de rau. Isi inghiti nodul din gat si reusi sa sopteasca tremurat: "Vreau sa iei aceasta cutiuta si sa astepti pana plec. Apoi, cand o vei desface, va trebui sa alegi: pastrezi sau spargi." Ii intinse cutiuta si apoi se pierdu in ceata tot mai groasa. Ea il privi cum dispare si apoi desfacu grabita cutiuta. In ea gasi un glob de sticla transparenta de marimea unui pumn de copil iar in interiorul lui, ajuns acolo dumnezeu stie cum, un ghemotoc de hartie mototolita de pe care se iteau fragmente de cuvinte. Trase aer in piept si alese. Globul cazu de pamant si se desfacu in bucati. Ea ridica bucata de hartie, o indrepta si citi:
"E Decembrie 23. Copacii sunt albi de promoroaca ... ..."
Fuck money (sau De ce nu vreau sa fiu bogat)
Traiesc intr-o lume in care goana dupa bani a ajuns sa fie prima preocupare a fiecarei zile in care rasare soarele si totusi (desi multi pot considera afirmatia ca fiind ipocrita) eu nu alerg dupa bani. "Esti un tampit!", "Esti un fraier!", "Minti!" sau alte replici le aud mereu cand spun ca nu am ca scop in viata sa fac bani.
Da, poate provin pe linie de familie dintre oameni invatati cu bani si inca cu foarte multi bani. Si da, intr-un moment al vietii mele am avut bani poate mai multi decat puteam psihic sa gestionez la acea vreme. Cea mai neagra perioada. Si nu vorbesc de patimi grave in genul drogurilor sau betiei ci a patimii schimbarii. Am pierdut prieteni, am desconsiderat persoane dragi si am ajuns sa iubesc falsitatea si lucruri fara valoare. Uitasem sa ma bucur de lucrurile simple si sa ma bucur de viata. Aveam lucruri fara a avea nevoie de ele. Imi doream din ce in ce mai multe alte lucruri fara de care cu siguranta as fi putut trai fara probleme dar care imi ofereau un statut social aparent important. Am dezvoltat nevoi artificiale si dorinte pline doar de forme si fara pic de fond. Apoi, totusi, s-a intamplat o minune si am ramas fara acei bani (le multumesc celor care au avut grija de asta - SERIOS) si am revenit brusc de unde plecasem.
Inceput nou, de la zero. Resurse pentru a avea din noou acei bani erau suficiente. In schimb am realizat ca nu e bine. Lucrurile cu adevarat frumoase nu stau in bani si in statut social. Lucrurile marunte si cu adevarat frumoase se ascund in oameni simpli. Zambetele sincere si gandurile frumoase nu pot veni din frunti incruntate si din creiere preocupate mereu de cum sa faca sa obtina alti bani sau cum sa faca sa nu piarda banii pe care ii au. Uneori, opriti-va si priviti un copil cand zambeste si cautati sa regasiti acel zambet in voi. Acela este un zambet fara notiunea banilor in el. Greu de regasit dar nu imposibil.
Nu vreau sa fac un articol moralizator. Chiar nu imi pasa fiecare ce crede si nu vreau sa schimb pe nimeni cu nimic. Asta e crezul meu si nu renunt la el.
P.S. Cautam o poveste pe care o citisem zilele trecute pe Facebook printre darele de cacaturi inutile gasite (slava domnului cu optiunea remove. Nu am gasit-o asa ca o sa incerc sa o repoduc: " Un turist aflat in vacanta intr-un trib din jungla discuta cu unul dintre bastinasi: -Ce faceti toata ziua, care e preocuparea voastra zilnica? - Pai pescuim putin peste, il mancam, stam cu copii nostri, cu sotiile, dormim, dansam, cantam si a doua zi o luam de la capat. -Pai de ce sa pescuiti putin peste cand puteti pescui mai mult? -Pescuim putin pentru ca asta e nevoia noastra. De ce am vrea sa pescuim mai mult? -Uite, eu sunt student la o renumita facultate din UK si studiez Economia avansata. Iti pot explica de ce ar trebui sa pescuiti mai mult. Pescuind mai mult veti ajunge sa vindeti surplusul de peste catre alte firme care cumpara peste si in felul asta veti castiga bani. -Si? -Si cu banii castigati veti putea sa va cumparati mai multe barci cu care sa pescuiti mai mult peste si in felul asta veti putea sa vindeti mai mult, castigand mai multi bani. Cu banii castigati veti putea cumpara si mai multe barci si va veti putea forma o firma mare de pescuit. Ca firma mare veti putea negocia pretul direct cu firmele mari care cumpara peste si veti putea obtine bani mai multi pe pestele vandut. -Si? -Si cu banii castigati astfel veti putea dezvolta alte afaceri cu care sa castigati alti bani, veti putea strange bani mai multi. Si in vreo 25 de ani veti putea sa va retrageti intr-un loc linistit precum acesta unde sa traiti alaturi de nevestele si de copii vostri, sa stati sa dansati, sa cantati, sa mancati si sa dormiti cat vreti. Iar bastinasul ii raspunse: -Explica-mi si mie te rog, pentru ce as vrea sa pierd 25 de ani din viata ca sa ajung sa am ceea ce am acum?" Reproducerea e sumara dar ideea e aceeasi.
Nu am bani dar eu mai mult nu am nevoie!
Da, poate provin pe linie de familie dintre oameni invatati cu bani si inca cu foarte multi bani. Si da, intr-un moment al vietii mele am avut bani poate mai multi decat puteam psihic sa gestionez la acea vreme. Cea mai neagra perioada. Si nu vorbesc de patimi grave in genul drogurilor sau betiei ci a patimii schimbarii. Am pierdut prieteni, am desconsiderat persoane dragi si am ajuns sa iubesc falsitatea si lucruri fara valoare. Uitasem sa ma bucur de lucrurile simple si sa ma bucur de viata. Aveam lucruri fara a avea nevoie de ele. Imi doream din ce in ce mai multe alte lucruri fara de care cu siguranta as fi putut trai fara probleme dar care imi ofereau un statut social aparent important. Am dezvoltat nevoi artificiale si dorinte pline doar de forme si fara pic de fond. Apoi, totusi, s-a intamplat o minune si am ramas fara acei bani (le multumesc celor care au avut grija de asta - SERIOS) si am revenit brusc de unde plecasem.
Inceput nou, de la zero. Resurse pentru a avea din noou acei bani erau suficiente. In schimb am realizat ca nu e bine. Lucrurile cu adevarat frumoase nu stau in bani si in statut social. Lucrurile marunte si cu adevarat frumoase se ascund in oameni simpli. Zambetele sincere si gandurile frumoase nu pot veni din frunti incruntate si din creiere preocupate mereu de cum sa faca sa obtina alti bani sau cum sa faca sa nu piarda banii pe care ii au. Uneori, opriti-va si priviti un copil cand zambeste si cautati sa regasiti acel zambet in voi. Acela este un zambet fara notiunea banilor in el. Greu de regasit dar nu imposibil.
Nu vreau sa fac un articol moralizator. Chiar nu imi pasa fiecare ce crede si nu vreau sa schimb pe nimeni cu nimic. Asta e crezul meu si nu renunt la el.
P.S. Cautam o poveste pe care o citisem zilele trecute pe Facebook printre darele de cacaturi inutile gasite (slava domnului cu optiunea remove. Nu am gasit-o asa ca o sa incerc sa o repoduc: " Un turist aflat in vacanta intr-un trib din jungla discuta cu unul dintre bastinasi: -Ce faceti toata ziua, care e preocuparea voastra zilnica? - Pai pescuim putin peste, il mancam, stam cu copii nostri, cu sotiile, dormim, dansam, cantam si a doua zi o luam de la capat. -Pai de ce sa pescuiti putin peste cand puteti pescui mai mult? -Pescuim putin pentru ca asta e nevoia noastra. De ce am vrea sa pescuim mai mult? -Uite, eu sunt student la o renumita facultate din UK si studiez Economia avansata. Iti pot explica de ce ar trebui sa pescuiti mai mult. Pescuind mai mult veti ajunge sa vindeti surplusul de peste catre alte firme care cumpara peste si in felul asta veti castiga bani. -Si? -Si cu banii castigati veti putea sa va cumparati mai multe barci cu care sa pescuiti mai mult peste si in felul asta veti putea sa vindeti mai mult, castigand mai multi bani. Cu banii castigati veti putea cumpara si mai multe barci si va veti putea forma o firma mare de pescuit. Ca firma mare veti putea negocia pretul direct cu firmele mari care cumpara peste si veti putea obtine bani mai multi pe pestele vandut. -Si? -Si cu banii castigati astfel veti putea dezvolta alte afaceri cu care sa castigati alti bani, veti putea strange bani mai multi. Si in vreo 25 de ani veti putea sa va retrageti intr-un loc linistit precum acesta unde sa traiti alaturi de nevestele si de copii vostri, sa stati sa dansati, sa cantati, sa mancati si sa dormiti cat vreti. Iar bastinasul ii raspunse: -Explica-mi si mie te rog, pentru ce as vrea sa pierd 25 de ani din viata ca sa ajung sa am ceea ce am acum?" Reproducerea e sumara dar ideea e aceeasi.
Nu am bani dar eu mai mult nu am nevoie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)