E ranit. Zace intins pe podeua rece, cu lumina stinsa, incercand sa nu se lase doborat din nou de visare. Candva, nu demult, era un suflet frumos, intreg, plin de viata. Era ... o minune. Nu a fost un suflet frumos pana sa o cunoasca pe ea. Probabil nici macar nu se putea numi suflet. Era ceva marunt, o aglomerare de idei, de dorinte fara rost, de vise fara un scop. Era un punct de suflet.
Cand a aparut ea s-a intamplat ceva ciudat: totul s-a oprit in loc, s-a facut liniste iar apoi totul a inceput a-si gasit locul. Visele s-au oprit din debandada lor si au capatat un sens, dorintele inutile s-au pierdut pentru a face loc celor cu adevarat importante iar ideile au capatat contur clar si cu un scop definit. S-a schimbat. A inceput sa creasca, sa se dezvolte si sa devina un suflet asa cum nu mai fusese niciodata pana atunci. Au aparut primii muguri: de la primul sarut, de la prima plimbare, prima privire si prima soapta ... Fiecare zi avea cate un nou mugure.
E adevarat ca a fost un punct cand a vrut sa se opreasca speriat probabil de tot ceea ce se intamplase si de ce s-ar mai putea intampla. A vrut sa spuna stop dar chiar in acea zi ea l-a simtit abatut. L-a simtit ca nu era in regula si l-a certat, s-a suparat pe el. Chiar in acel moment unul din muguri a dat in floare si asta pentru ca atunci s-a simtit iubit. A simtit ca devenise acel ceva pentru care cineva se putea supara. De-atunci nu a mai putut spune stop iar mugurii si florile au continuat sa creasca.
Apoi ea a spus stop. A tras cu putere de mugurii si florile crescute din el, rupand bucati intregi si lasand goluri. A plecat cu visele si dorintele lui lasand in urma zgomot si intuneric. Totusi nu a reusit sa smulga toti mugurii. Pe acestia e hotarat sa ii protejeze si sa nu ii lase sa moara, ca un fel de amintire a ei, a tot ceea ce inseamna pentru el. Ii va ascunde sub haina groasa de zambete si asta va fi tot ce va afisa. Chiar daca va continua sa suspine totul va fi sub un zambet.
Chiar si pentru ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu