vineri, 16 iulie 2010

Untill death do us part ( sau Ganduri negre pentru ceruri albe )

         Stai pe scaun cu ochii infipti in perete fara a schita vre-o grimasa. Gandurile insa sunt multe si nu tocmai dintre cele mai optimiste. Incerci sa iti pui ordine in ele dar un gand te bantuie apasator de puternic. O lacrima de durere se infiripa la coada ochiului si nodul din gat devine din ce in ce mai insuportabil. Incerci sa gasesti o motivatie dar nimic nu te ajuta. Prin fata ochilor se petrec amintiri placute care in mod obisnuit ti-ar fi starnit un suras dar acum nu aduc decat durere, iar cu mana dreapta stergi stropul de durere prelins pe obrazul tau. Respiri adanc si apasat ca si cum aerul se duce in sute de parti numai in plamanii tai nu. Te prinzi cu mainile de cap incercand sa amutesti zgomotul surd din jurul tau dar totul e in zadar.
        Te ridici de pe scaunul asudat de neputinta ta si orbeste intri in baie. Cu mana rece pui dopul la cada si dai drumul la apa. Alta data ti-ar fi pasat daca e rece sau e prea fierbinte dar acum nu conteaza. Prin abur si zgomot zdruncinat de apa intrevezi chipul fiintei iubite. Vrei sa intinzi mana spre ea si sa iti ceri iertare, sa zambesti, sa ii ceri ajutorul dar apoi lasi privirea in jos spre marginea cazii aproape pline. In scurta clipa de luciditate te intrebi daca merita si daca asa e cel mai bine dar mana grea a gandurilor te cuprinde de gatlej si te strange parca incercand sa iti rapeasca ultima secunda de libertate.
        Pasesti in cada iar apa clocotita iti dilata venele facandu-le vinete si crispandu-te de durere. Dar e o durere dulce, e o durere care nu te doare. Te asezi in cada si privesti cum apa se prelinge pe podea. Pui mana pe aparatul de ras si scoti lama din el. E o lama tocita de vreme si ruginita. Dar cui ii mai pasa si ce importanta ar mai avea. O potrivesti in mana ta si cu privirea iti fixezi venele de la maini. Privesti la ele cu ochii plini de lacrimi, inspiri adanc, strangi lama intre degete, clipesti sa lasi lacrimile sa isi urmeze drumul ... 
        Te trezesti din visare, faci pasul peste marginea balconului si cazi inert pe asfaltul cald de august.

6 comentarii:

  1. Scrii frumos, dar gaseste un alt subiect. Unul care sa inspire optimism, dorinta de lupta, speranta, incredere, nicidecum durere, desi ea exista in viata fiecaruia dintre noi. Durerea asta nu trebuie sa puna stapanire pe noi. NU tebuie sa ingaduim asta ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. ai omis drujba si tasnitul sangelui pe varul nelavabil care se comporta ca o creta care absoarbe :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos , dar trist putin lugubru .....

    RăspundețiȘtergere
  4. nice writing indeed, dar nu as putea sa te urmaresc, ma deprimi si mi-e frica, sounds so real, nu mi-e frica de moarte, mi-e frica de felul in care se moare si de felul asta mi-e cel mai frica.
    textul tau imi taie abrupt toata pofta de viata

    RăspundețiȘtergere
  5. Latura ta sensibila nu va disparea niciodata... Ai doua scrieri in luna iulie si ambele se refera la moarte. De altfel, niste scrieri foarte bune, care m-au facut sa ma transpun in pielea "povestitorului", iar la final sa simt chiar cat e de fierbinte asfaltul de august... Inevitabil, o concluzie imi incolteste intr-unul din sutele de coltisoare ale creierului (da, am mintea-n colturi:)) : luna aceasta nu a fost una dintre cele mai fericite pentru tine dpv personal, dar una excelenta dpv al scrierilor!

    RăspundețiȘtergere