Amintiri. Vremuri trecute cu locuri si persoane. Unele s-au schimbat, altele sufera schimbari iar altele vor ramane vesnic la fel. Unele lucruri dispar iar altele iau nastere. Nimic nu mai este la fel desi nimic nu se schimba.
Am fost acum cateva saptamani prin orasul de bastina. Acelasi oras mic de la poale de munte in care m-am nascut si in care mi-am petrecut copilaria. Probabil si datorita perioadei meditative prin care trec in ultima vreme, probabil si varsta sau chiar dorinta de refugiu in trecut, am pornit intr-o seara sa hoinaresc strazile orasului. Nu am apucat sa fac prea multi pasi ca la un momentdat simt cum cineva ma trage de maneca, ma prinde de mana: "Daca vrei, iti pot fi ghid prin Piatra. Iti pot arata pe unde umblu eu cu prietenii mei si cu bunicii mei. E un oras grozav. Vrei?" Initial am avut tendinta sa il refuz pentru ca nu as fi avut nevoie de cineva sa imi fie ghid in propriul meu oras, dar privirea copilului si dorinta lui de a-mi arata locurile lui preferate m-au facut sa nu mai pun nici o intrebare si sa accept sa fiu condus de el.
A inceput sa imi arate centrul orasului: "aici vin eu cu prietenii mei si ne plimbam, mergem in parc si stam sus la turn. Vara e singurul loc unde poti gasi o cismea cu apa, cred ca singura din oras care mai este". Strabatem parcul din centru si apoi pornim inspre parcul zoo. Pe drum imi spune: "Stii, au adus doi lei noi la zoo. Nu mai este cum era odata dar tot mai poti sa vezi un animal acolo, iar leii astia doi sunt faini. Iar pe langa zoo poti sa urci la Colibe. Acolo mai merg eu cu baietii de la bloc sa mai bem bere. Daca vrei, poti sa urci si mai sus spre Gospodine, dar drumul ala e frumos iarna cand se acopera cu zapada ca poti sa te dai cu sania tocmai de sus. In rest e un loc frumos unde poti sa vii cu prietena sa te plimbi". Trecem de parcul zoo si ajugem pe la stadion: "Aici am vazut eu primul meci cu un unchi de-al meu dar nu prea ma pasioneaza fotbalul. Acolo e cimitirul unde sunt parintii mei, dar eu sunt destul de mare acum si ma descurc singur si sper ca intr-o buna zi sa reusesc sa ii fac pe bunici mandri de mine."
Coboram spre bulevard. Printre blocuri imi arata o strada care duce la puntea de la strand: "Nu e cine stie ce strandul ala. Are o baza hipica, un restaurant si un bazin. In rest nu e nimic altceva. Acolo mai merge lumea sa faca gratare sau sa se mai bage in apa." Pe nestiute ajungem la Central in fata si imi spune: "Asta e Petrodava. E cel mai mare magazin de la noi din oras. Mai e si Unicul dar asta e cel mai mare. Iar pe strada asta daca mergi ajungi la gara si la autogara. De la autogara mai plec cu bunicii la tara da nu prea sunt autobuze si mai facem si auto-stopul." La un moment dat ne oprim din mers: "Asta e Muzeul de Istorie iar acolo in blocul ala de patru etaje stau eu, la 3. Asta e zona de centru, cu cinema Pietricica.Aici gasesti mai multe: farmacie, frizerie, alimentara, librarie si mai e si un magazin ABC cu standuri. Pe strada aia daca te duci o sa ajungi la liceul de chimie unde o sa fac eu liceul. Nu e liceul de chimie ci un alt liceu da acolo are caminul ala la care o sa fiu eu."
"Acuma imi pare rau ca nu mai pot sta sa va mai arat din oras, dar ma asteapta ai mei acasa si tre sa ma duc. Sper ca v-a placut ce v-am aratat, daar chiar nu mai pot sa stau." Am incuviintat ca nu e nici o problema daca pleaca iar din fuga lui am reusit sa il intreb cum il cheama: "Octavian Gheorghita si am 17 ani!", apoi a disparut fara urma impreuna cu orasul copilariei mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu