Memoirs of a Geish (sau Cine a omorat cucul din padure)

   Imi aduc aminte ca in vremea cand eram copil, inceputul primaverii insemna si inceputul drumurilor prin padure. Nu stiu daca era un motiv clar al cutreieratului, desi mi se spunea ca mergem la urzici, la floare de tei sau mai spre toamna la cules de ghebe, dar in mod sigur bunicul meu gasea ceva de cautat prin padure numai sa nu stea in casa. Asa se face ca porneam pe coclaurii dealurilor din Piatra Neamt, el cu scopul de a aduce ceva acasa iar eu cu scopul de a omora dusmanii imaginari materializati in buruienile de pe marginea cararilor. Nu de putine ori aventura dura cateva ore bune motiv pentru care, in sacosa care ne insotea, langa cutitul mereu prezent era si un pachetel cu mancare pentru "tancul asta mic". La acea vreme prognozele meteo (care purtau ca subtitlu Romica Jurca) nu erau la fel de precise ca cele din ziua de azi si nu de putine ori ne trezeam in varful dealurilor surprinsi de ploi, care ne udau pana la piele si care ne aducea inapoi acasa plin de noroi ca Rambo cand se ascundea de inamici.

   Era un moment prielnic pentru mine sa imi dezvolt abilitatile vocale si urlam cat ma tineau plamanii, lucru care acasa imi era interzis "ca sa nu se supere vecinii". Dealtfel era si un moment al imbinarilor cu natura atunci cand "rezervorul" nu mai facea fata si udam copacii acompaniat de strigatul "pomperia!". Curios este faptul ca bunicul niciodata nu parea deranjat de manifestarile mele si tot timpul avea rabdare cu mine sa ma satur de alergat si de urlat prin padure, niciodata nu se supara ca eu nu culegeam nimic din ceea ce era in plan si mai ales niciodata nu ma certa indiferent de ce as fi facut. Cu el admiram verdele padurii, incercam sa reproducem cantecul pasarilor si mai ales aveam o intrecere: cine aude cucul cantand pentru prima data, pentru ca se spune ca aduce noroc celui care il aude primul.

   Au fost ani buni in care am haladuit in acest fel prin padure impreuna cu bunicul meu. Dar, din pacate, acum imi dau seama ca acei ani nu au fost destui, ca padurea nu mai este la fel de verde cum era odata. Ploaia numai cade in acelasi fel cum cadea odata, mirosul de frunze moarte nu mai are acelasi farmec iar gustul ciupercilor sau al ceaiului de tei cumparate din hipermarket nu mai e acelasi cu cel din padure. Dar cel mai important este faptul ca nu se mai aude cucul din padure din cauza faptului ca nu mai este Bunicul Meu langa mine si pentru ca nu am apucat sa ii spun cat de mult il iubesc ....