2011 (sau Ur(l)atura mea)

          Aho, aho de Anul Nou
          S-a dus anul cu zerou
          Vine 2011 de la spate
          Cu zilele lui, cu toate.

          Si-a fost anul ce s-a dus
          Cu niscaiva griji-n plus,
          Dar si anul care vine
          Nu da semne de mai bine.

          A fost anul cu taieri
          Cu reduceri si scaderi.
          A fost anul plin de minus
          Doar nervii au stat pe plus.

          2010 sa-l uitam usor,
          Si sa privim spre viitor
          Sa avem doar sanatate
          Impliniri si bunatate!

          2011 sa ne-aduca
          Bucuriile carca,
          Cu cate-un ban in buzunar
          Leu, euro sau chiar dolar.

          Si acum in incheiere
          Sa avem cu toti putere
          Sa il trecem tot cu bine
          Si pe anul care vine.

          2011-n poarta bate
          La multi ani si sanatate.
          Ia sunati din clopotai
          Si pocniti din bice mai
                   Hai, hai!

      Cei care au apreciat uratura si doresc sa depuna numerar, o pot face in contul RO898989898989 deschis la Banca de Ovule Omar Haisam, filiala Bagdad, pe numele nesemnatului.

Happy New Old Year (sau Ce a fost si ce va sa vina)

      E 30 decembrie 2010. Penultima zi din an. Tragem linie si punem cap la cap implinirile sau dezamagirile. Conform opiniei generale 2010 a fost un an de cacat (scuzati cuvantul "an"). A fost anul in care cei de la putere au intrat cu topoarele in ceea ce inseamna remuneratie si au taiat cat au putut, de la unii mai mult de la altii mai putin. A fost si anul in care opozitia si puterea au dovedit faptul ca apartin unei clase politice de nivel inferior iar pentru ei sintagma "VOX POPULI, VOX DEI" e doar un citat prost dintr-o limba moarta. A fost anul in care oamenii mai mult sau mai putin intregi la minte au recurs la gesturi fatale in incercarea de a schimba ceva sau macar de a atrage atentia asupra problemelor. FLASH! FLASH! FLASH! Nu s-a schimbat nici un rahat! Totul e la fel! FLASH! FLASH! FLASH!
      In 2010 am putut observa cum lumea se schimba, cum unii uita sa fie oameni. Am vazut cum unora le pasa doar de burta lor si iti sunt prieteni atata timp cat le servesti interesele. Pe de alta parte mi-am dat seama cine sunt prietenii adevarati si in cine pot sa am incredere, cine este alaturi de tine cand ai nevoie si cine iti da cu piciorul atunci cand te doare. Am vazut multe frunti incruntate de grija, multi pumni stransi a razbunare si multi dinti inclestati din manie. Prea multe griji pentru prea putini oameni si prea multi oameni ranjind la necazul altuia.
      2010 a fost un an greu si pentru mine. A fost un an in care am invatat ce inseamna sa stai la coada la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca. Am invatat ca somajul vine intre 16 si 25 ale lunii si daca nu te prezinti la viza in ziua in care esti programat risti sa te uiti in gol dupa postas. A fost un an in care banii au capatat o alta valoare si am invatat cum sa ii planific mai bine. In 2010 am avut parte si de bucurii dar si de lacrimi, de zambete si de palme, dar asa iti arata viata ca ea are un curs de urmat si nu tot timpul este lin sau anevoios.
      2010. Un an. La fel ca 2009 sau ca 2008 doar cu ceva griji in plus. Trece si nu se mai intoarce. Asa bun sau rau cum a fost el, se duce si vine 2011. Va fi un an ca si 2010 si ceva griji in plus, cu mai putine zile libere legale in cursul saptamanii si cu inca o zi de nastere in viata fiecaruia dintre noi. In rest totul e la fel. La multi ani!!!!

The New Old (sau Votati pentru reconversia unei ruine comuniste)

Text: Monitorul de Neamt

• proiectul unui tînăr arhitect din Piatra Neamt, ce vizează Fabrica de Ciment Bicaz, participă la un concurs international la Florenta si are nevoie de voturile dumneavoastră • trebuie accesat site-ul -  http://www.florence-expo.com/show/project.asp?idut=2769  . • printre sustinătorii proiectului se află inginerul Mihai Rohan, presedintele CA al Carpatcement Holding • intentia lui Laurian Ghinitoiu este să transforme ruinele fostului combinat într-un obiectiv turistic •

      Arhitectul pietrean Laurian Ghinitoiu s-a tinut de promisiunea anuntată public în urmă cu mai bine de o lună prin intermediul Monitorului, privind înscrierea sa la concursul international de proiecte arhitecturale de la Florenta. Reamintim faptul că tema propusă de către tînărul arhitect jurizării de specialitate constituie lucrarea sa de licentă si este intitulată „Muzeu tehnic, reconversie - Fabrica de Ciment Bicaz“. Pentru a fi eligibilă la unul din premii, într-o primă etapă trebuie ca proiectul tînărului concurent să adune din partea publicului virtual cît mai multe voturi. Pentru asta, cine doreste să se implice în sustinerea sa poate accesa site-ul - http://www.florence-expo.com/show/project.asp?idut=2769. Legat de această problemă, demnă de apreciat este initiativa inginerului Mihai Rohan, presedintele Consiliului de Administratie al Carpatcement Holding România, care în urmă cu cîteva zile a trimis tuturor salariatilor din sistem un mail prin care le-a solicitat sustinerea printr-un vot a concurentului Ghinitoiu. „Stimati colegi! Tînărul si proaspătul absolvent al Facultătii de Arhitectură, Laurian Ghinitoiu, participă la festivalul de la Florenta cu lucrarea sa de diplomă (care a primit singura notă de 10 acordată), intitulată „Cement Factory Reconversion (reconversia fostei fabrici de ciment de la Bicaz într-un muzeu contemporan).  

Confessions (sau Marturiile unui om beat)

      Nu e nimic mai  aiurea decat sa fii pus in fata unei decizii ce trebuie sa o iei si din cauza slabiciunii umane refuzi sa o iei in stare lucida. Refugiul tau este in alcool, singura ta consolare in momente dificile. Stai ca prostul in fata budei incercand sa te pisi coerent si fara sa uzi colacul intr-o ultima incercare de a dovedi ca nu esti beat. Viata ta e un nimic si te simti ca un rahat. Te agati de orice dovada a faptului ca odata ai fost cineva, incerci sa iti pastrezi demnitatea.
      Ai vrea ca totul sa se termine in clipa urmatoare ca sa nu faci si mai multa lume sa sufere. Stai pe marginea balconului cu paharul de bautura in mana si sorbi incet. Nu ti se pare corect sa pleci din lume fara a iti incheia socotelile cu ceilalti dar cu cat zabovesti mai mult in aceasta lume cu atat te simti mai dator fata de cei din jurul tau sa iti iei macar ramas bun. Toata incercrea ta de a parea un om fara griji nu e decat o fatada pe care prietenii o simt si incerca sa te ajute.
        Ai vrea sa poti sa le arati cine esti cu adevarat si sa lasi lacrimile sa rabufneasca. Dar ce fel de exemplu ai mai fi daca ei ar sti ca si tu ai slabiciunile tale. Ai vrea sa plangi, ai vrea sa iti urli durerea ta si disperarea dar asta nu ar face din tine decat un om slab. Si tu nu vrei asta. Vrei ca lumea sa te priveasca si sa te considere un totem al indiferentei, desi in tine se duce o lupta grea intre iertare si pedeapsa.
      Iti pare rau ca nu ai avut ocazia sa faci lucrurile asa cum trebuie si poate iti va parea rau maine dimineata cand vei citi randurile scrise la betie si iti vei da seama ca ai aberat. Tot ce iti doresi nu este decat iubire in lume si speranta ca intr-o zi va fi mai bine. (scuze daca textul nu este de o coerenta exceptionala dar norii negri si tulburi ai betiei nu te indeamna decat la cugetari nefaste.
      Refuz sa fac un final textului pentru ca probbil finalul e mai mult decat un text asa ca  ...

Letter to Santa (sau Cum sa il termini pe Mos Craciun)

                      Dragâ Mos Craciun
      Sâ stii ca am fost baiat cuminti in anul cari a trecut. Dupâ cum stii am ramas fara job dar am reusit sâ mã abtin sâ imi gãsãsc ceva intri timp. Am invãtat sâ mãnânc orez cu carni si sã imi placã brocoli. Acum is la capitolu urzâci si imi dau tãtã silinta. Am invatat sâ fac si curat prin casa disi nu la fel de des pe cat fac mizerie. Asa cum am promis, m-am lãsat si di fumat. Pentru a 35-a oara si acum incerc pe-a 36-a. Nu mai dau muzicâ la fel de tare asa cum o faceam anu tricut si vecinu de la 2 etaje mai in jos imi este recunoscator. Am renuntat chiar sâ mai si injur. Acu jesticulez.
      Avand in vederi tãti aspectele aiestea ma consider pi deplin indreptatit sâ primesc urmatoarele cadouri:
1 bucatã Vw pfaitãn
1 bucatã Lamburghini si un Bugati veiron
2 bucate casâ: una la mari si una la munti
2 bucate a câti una bucatã milion di euroi si una bucata milion di dolari
1 bucatâ lant di aur cu 250 de zale tot din aur si un ghiul di jmecher tot din aur dinala roscat di sâ puni pi casâ
1 bucata pereche adidasi di porc ca am vazut la macelarii si vreau sa port la treningu meu mov
1 bucata gajicâ blonda si desteaptâ si una bucata gajicâ brunetâ da proastâ sa li arat la fraieri ca si poate si insvers.
      Si daca tãti aiestea ti sor pare cam scumpi atunci poti sa imi dai mai multâ minti ca sa pricep si eu ci zaci Brams si cu Subert in simfoniile lor acolosa, ca nu pre samãnâ cu manelili lu Adi Copchilu Oala Minuni si nici cu ali lu Vali Val Vartej. Desi daca stau eu un pic si ma scarchin in cur si apoi miros si pi urma ma scurm in urechi cu cheia di la masina si sterg di pantaloni, creca mai ieftin iesi cu primili.
      Pi eS 1: Si mai vreau una bucatâ brad cu miros di portocali.
      Pi eS 2: Si mai am nevoi di 20 di bucati di portocali cu miros di brad cu miros di portocali.


                                        Semnat Al tau forever, IO!

It's time ( sau Nu am cuvinte ... )

      Eu: "Alo! Da ce faci? Dormi?"
El: "Nu, nu dorm. Sunt la munca."
Eu: "Voiam sa vad ce faci. Iesi?"
El: "Nu stiu. Vorbim mai tarziu. Da? Si nu uita de matura din balcon si ciocolata. Ha ha ha ha!"
Eu: "Da. Ha ha ha ha ha. Hai pa!"
El: "Ha ha ha ha. Pa!"
      El: "Aloooooo!! Da ci faci? Dooormmi?"
Eu: "Normal. E doua noaptea. Cam asta se face la orele astea."
El: "Astea-s detalii de amanunt. Da eu is beat."
Eu: "Ha ha ha ha ha."
El: "Ha ha ha ha ha."
Eu: "Ha ha ha, hai pa!"
El: "Hai pa! Da tot beat sunt! Ha ha ha ha."
      Eu: "Aloo. Iar dormi? Numai asta stii sa faci!"
El: "Nu, nu dorm. Sunt la volan. Stii, a nascut sora-mea! Are fetita."
Eu: "Esti unchi! Incepi sa imbatranesti. Tataie!"
El: "Da, dar macar nu o sa fiu un mosneag afurisit ca tine. Ha ha ha ha ha!"
Eu: "Ha ha ha ha ha. Pa!"
El: "Vorbim. Pa. Ha ha ha ha!"
      Ziua de ieri as fi vrut sa fie peste zeci de ani.
El: "Alo. Buna Octav."
Eu: "Condoleante pentru mama ta ...

White December (sau Luna bucuriei)

      Au mai ramas 7 zile! Da, doar o saptamana ne mai desparte de cea mai frumoasa luna a anului, luna cadourilor, a colindelor si a vinului fiert, luna zambetelor si probabil luna in care visam cu ochii deschisi mai mult decat o facem in tot restul anului. Vine Decembrie! Fie ca suntem in diferite zone ale globului si unii au parte de zapada iar altii de soare torid, Decembrie este in mod sigur luna ce aduce caldura in suflet si reuseste sa ne aduca un suras indiferent de starea nostra de spirit.
      Pregatirile au inceput si deja orasele se imbraca in decoratii de sarbatoare. Luminitele isi iau locul facand sfat care si cum sa lumineze mai frumos si in culori cat mai vii iar brazii asteapta sa fie impodobiti cu ghirlande si globuri. Magazinele se umplu de freamat in asteptarea doritorilor de cadouri iar copii isi pregatesc colindele, casele intra in curatenia de dinaintea sarbatorilor iar toata lumea se schimba in asteptarea Craciunului.
      Freamat se aude si de la Polul Nord unde Mos Craciun isi citeste scrisorile primite in tot timpul anului, verificand cumintenia fiecaruia dintre noi si pregatindu-ne cadourile. Ajutoarele Mosului intra in verva umplerii sacului cu cadouri, a pregatirii saniei si tuturor celor necesare pentru cea mai lunga calatorie a anului in cea mai frumoasa noapte. Doamna Craciun spala costumul lui Craciun si il mai peticeste pe ici pe colo pentru ca Mosul sa aiba din nou cea mai frumoasa tinuita din toate timpurile. Renii la randul lor isi ingrijesc cornitele si isi reiau antrenamentele pentru a pierde din burtile facute peste an si isi asteapta cu bucurie hamurile cu zurgalai.
      Chiar daca nu vom avea posibilitatea sa cumparam cadouri tuturor cunoscutilor nostri, putem oferi totusi cel mai frumos si mai de pret cadou al tuturor timpurilor: UN ZAMBET PLIN DE CALDURA SI O URARE DE BINE. Decembrie Fericit tuturor!!!

Love (sau De ce iubim?)

      Iubim pentru ca ne place. Este sentimentul care te poarta prin vise, te duce in locuri in care fizic este imposibil sa ajungi vreodata. Te face sa privesti soarele si sa te bucuri de caldura lui sau sa stai nopti la rand cu ochii spre cer si sa privesti stelele ca si cum sunt prietenii tai tacuti de ani de zile. Iubesti timpul care trece si lasa in urma lui amintiri, prietenii, sperante si vise. Iubim aerul si apa, vantul si ploaia, zapada si nisipul. Iubim parintii chiar daca nu sunt tot timpul asa cum ar trebui sa fie si iubim parul lor ce devine alb iar privirea lor tot mai ratacita.
      Iubim fizic persoana de langa noi. Iubim sa stam ore intregi imbratisati, sa privim in ochii celuilalt si sa simtim rasuflarea greoaie si fierbinte. Iubim sa ne jucam cu degetele in palma celuilalt si sa visam la personaje de basm stand cu ochii atintiti spre tavanul gol. Iubim cand zambim si cand surade, cand ne ascundem sau cand face vreo tampenie. Tot universul este in acele momente numai al nostru si timpul bate in ritm adormit, clipele devenind ore iar dragostea te umple in toata fiinta prin golul lasat in stomac. Adoram sa soptim lucruri la ureche si sa ascultam vorbe dulci. Sa asteptam ore in fata ferestrei de chat cu ochii fixati la cursorul care palpaie in speranta unui raspuns. Iubim sa fim indragostiti si sa fim iubiti.
      Iubim pentru ca ne doare. Iubim atunci cand traim sentimente ascunse infipte dureros in sufletul nostru pentru ca fiinta iubita gaseste fericirea in alta parte. Iubim sa ne chinuim pe noi insine si sa sacrificam bucuria noastra pentru a lasa loc bucuriei celuilalt. Iubim atunci cand ne doare lacrima noastra varsata pentru zambetul celuilalt, si atunci iubim sa uram tot ceea ce ne inconjoara. Iubim sa privim fotgrafia cu noi impreuna, sa ne intrebam de ce soarta nu a fost alta si de ce este o iubire imposibila.Ne place sa suferim sau sa nu putem iubi pe fata.
      Si totusi DE CE IUBIM?

Lifebook (sau Viata de la Log In la Log Out)

      Septembrie 1982. Doi useri, sa le zicem Gheorghita si Dorina, se gandesc sa puna bazele unui Account pe Lifebook a celui ce le va fi follower. La Name trec Cucolea iar la Surname trec Octavian, Sex: Male, Eyes: Brown, Hair: Brown or Blond, Height: 0.50 - 1.80. Baga parola si apasa butonul de Create Account. Primesc un mesaj de la serverul Lifebook: Please wait 9 months for the user of account to be created.
      14 Mai 1983. Vine si mult asteptatul mesaj de confirmare de la Lifebook: Your user and account has been created. Nerabdatori baga datele si pe la orele 14:00 apasa LOG IN. Userul este On line si pregatit sa adauge noi informatii, Friends noi si sa adune cat mai multe Like-uri pe tot parcursul activitatii. Asa se face ca primele informatii adaugate a fost cea de la Birthday: 14.05.1983 cat si cea de la Hometown: Piatra Neamt si totodata se face si primul upload la Photos. Bucurie mare cu Ping Reply mic pentru vreo 3 luni cand userul Gheorghita primeste un mesaj trist: Connection reset by God. Failed to reconnect.
      Userul Octavian creste si la fel si profilul lui. Apar primele Add Request-uri si primii Friends. Incepe sa adune primele Like-uri, devine Interested in girls si Looking for Friendship. I se stabileste si Religious Views: Orthodox iar Contact Information incepe sa prinda contur. Pe la 7 ani ii apare la Education: Sc. Gen. nr. 3 Piatra Neamt, unde face cunostinta cu alti useri, da accept-uri si totodata si primul Close connection. Un an mai tarziu userul Dorina primeste si ea un Fatal Screen of Cancer: Bios damaged asa incat rubrica Siblings va ramane necompletata.
      Anii trec iar in Profile apar modificari dupa modificari, like-uri si Friends noi, Photos devine din ce in ce mai bogat iar informatiile de la Education se tot aduna. Se aduna si ceva date si la Employers, Comment-uri si Post-uri de la altii. Speranta e ca totusi sa mai treaca macar atitia ani pe cati au trecut pana acum asa incat sa nu devina un profil oarecare a Userului Octavian, atunci cand si el va trebui sa de LOG OUT.

Holy Facebook (sau sfanta Carte cu fete)

      Asa. Ia sa vedem: www punct facebook punct com enter. E-mail: oktav_pn_ro@yahoo.com si password: *************** si iar Enter. Gata. Sunt pe contul meu de Facebook. Oau! ***ei ****escu ii place Saint Paraschiva of Iasi. Moaaammmaaaa!!!! Super tare frate! Sfanta Paraschiva are pagina de Facebook. Si eu fraier ma gandeam sa merg la coada de la Mitropolie si sa stau ore intregi la inchinat. Traiasca internetul si Cartea cu Fete, ca ma aduce mai aproape de sfinti.
      Pe langa faptul ca pagina Sfintei are peste 6000 de "placatori ai paginii", interesant e faptul ca si Sfintei la randul ei ii plac alte pagini de Facebook. Asa am aflat ca ea are ca preferinte muzicale pe "The Rolling Stones", in domeniul culinar ii place "Salata de Vinete", ca ii place sa fie la curent cu ultimile stiri datorita paginii "9AM News" iar lucrul cel mai important este acela ca este microbista a clubului "West Ham United FC Official". Astept cu mare interes sa aflu in cateva saptamani ca iubeste pagina "Cronica Cartotasilor" si de ce nu ca este o mare fana de "Farmville". Ar fi super sa ai vecin un sfant care sa te ajute sa ingrijesti ferma ta virtuala.
      Si pentru ca aberatia sa nu se termine aici, multi din cei carora le place pagina, sunt atat de evlaviosi si plini de spirit ortodox incat au inceput sa posteze rugaciunile lor direct pe peretele paginii. Asa se face ca poti gasi cele mai vaste dorinte: "Sanatate, fericire si belsug. Doamne Ajuta!" sau "Imi doresc de de la Sfinta Parascheva multa sanatate si noroc." ba chiar si mesaje de sustinere a paginii: " Dar ce e rau ca Sfanta Parascheva are pagina de Facebook , sau site pe internet ? Pe internet trebuie sa avem daor pornografie si muzica desfranta, numai ateism , si orice altceva in afara de religie ????? De ce sa nu ne marturisim credinta peste tot, si in tot locul ? Internetul si pagina de facebok este unealta diavolul...ui daca postam ceva nefolositor sau cine stie ce porcarii,dar daca il utilizam in scopuri bune, nu are nimic, asa cum toti canteretii actorii si politicienii, si in viata si morti au pagini de facebook , de ce sa nu punem si vietile sfintilor aici sau ale altor oameni care ar merita sa le fie memoria cinstita ?????".
      Eu as avea o propunere pentru mintile luminate care au descoperit religia prin intermediul Facebook-ului: sa faca pagina si pentru restul sfintilor din calendar pentru ca de ce sa fim rasisti si sa cinstim numai un sfant. Iar daca nu stiu sa faca pagina atunci sa faca profil pentru ca ar fi super sa fii "friend" cu Sfantul Petru care este "single" iar ca interese are "dating", "friendship" si "relationship". Iar cei care posteaza rugaciuni pe pagina cu pricina, ii sfatuiesc sa nu uite sa se roage si pentru conexiunea de internet, pentru a nu aparea un "Connection lost" in timpul rugii lor fierbinti catre sfintii Facebook-ului.

God is my saviour (sau Sarbatoarea Sfintei Paraschiva)

      Saptamana asta sunt in toi Sarbatorile Iasilor, eveniment strans legat si de sarbatorirea Cuvioasei Paraschiva. Despre ceea ce inseamna Zilele Orasului nu vreau sa dezvolt discutia pentru ca nici nu prea ai ce dezvolta, fiind desfasurate sub aceeasi forma ca si in anii trecuti (Festivalul Vinului pe esplanada Halei Centrale, corturile comerciantilor pe strada Palat si nelipsitul concert din fata Palatului Culturii). Adiacent acestora se mai desfasoara si alte manifestari dar care nu sunt cunoscute de multi datorita lipsei de mediatizare. Per total, aceeasi Mãrie cu alta pãlãrie, pentru unii distractie si motiv de baut iar pentru altii chin si nervi din cauza harababurii create in centrul orasului.
      Daca de la prima manifestare nu poti avea pretentia sa fie sub semnul evlaviei pentru ca e o sarbatoare laica in care practic nu se sarbatoreaste nimic, de la sarbatoarea Cuvioasei te astepti la ceva mai mult. Desi cei care ma cunosc au stiinta de studiile mele teologice si la fel de bine stiu ca in ultima vreme am devenit oarecum neutru in ceea ce priveste religia, nu pot sa nu remarc anumite lucruri care nu isi au locul intr-o astfel de manifestare a credintei ortodoxe.
      Experienta de pelerin la Cuvioasa incepe prin coada excesiv de lunga si obositoare dar totusi normala, cauzata de afluxul mare de oameni dornici sa atinga moastele. Spre deosebire de anii trecuti, de la an la an autoritatile capata experienta in organizarea si gestionarea cozii asa incat totul se desfasoara fluent si in conditii cat de cat sigure. In schimb discutiile din timpul cozii nu au nimic in comun cu evlavia asa incat in cele 20 de ore (mai mult sau mai putin cateva ore) pe care le petreci la coada iti imbogatesti experienta de viata cu o groaza de subiecte de la aventuri amoroase ale clericilor si pana la stocul de conserve din camarile "codasilor". In tot acest timp esti bombardat de micii comercianti de scaunele, buchete de busuioc sau mici obiecte de cult. Daca totul decurge bine si nu ai prea multi cunoscuti ai clericilor care fenteaza coada (uneori autocare intregi de pelerini cu scutire la nesimtire), ajungi in cele din urma la racla Sfintei unde muzica bisericeasca este impletita in cel mai frumos mod cu muzica laica din centrul orasului si narile iti sunt ademenite de mirosul de gratare si de vin fiert ce ajunge tocmai de la Hala Centrala, asa incat aplecat peste moaste inchini o rugaciune pentru sanatate, sporul casei dar si pentru o bucatica de costita afumata si un pahar de vin fiert sau must.
      Scapat de corvoada cozii te gandesti sa treci pe la tarabele (ca standuri nu se pot numi) cu obiecte bisericesti sa iti cumperi o amintire a pelerinajului si ostenelii facute. Asa se face ca ai de ales din multimea de cruci cu iisusi plini de beculete multicolore de ai impresia ca iti achizitionezi o instalatie de pom de Craciun, nu simbolul Sfintei Cruci a Mantuitorului. Pentru cei mai instariti care vor sa se puna bine cu popa din parohia lor, au la dispozitie obiecte de cult mult mai valoroase atat in pret cat si in valoare spirituala (sau cel putin asa ar trebui sa fie),de la vesminte preotesti la potire si chivote care desi sunt declarate ca sfintite sunt tinute in locuri care nu au nici cel mai mic nivel de sfintenie. Asta ca sa nu mai vorbim de icoanele care au devenit din ce in ce mai scumpe si din ce in ce mai "plastic-autocolant-printat-lipit-pe-suport-din-lemn" asa incat te intrebi daca nu cumva icoana pictata de-acasa este un kitsch iar cel care s-a ocupat de crearea ei e un fraier care nu stie sa foloseasca tehnologia moderna.
      Daca toate acestea te-au obosit si ti s-a facut foame nu trebuie sa te ostenesti prea mult sa gasesti o gustarica pentru ca intre doua tarabe cu lucruri bisericesti gasesti o rulota ambulanta cu cozonaci unguresti (originali din Sfantu Gheorghe - deci tot de un sfant este vorba si probabil asta a fost criteriul pentru care s-a permis amplasarea rulotei intre tarabele bisericesti) si hot-dogi, a caror mireasma este cu mult mai puternica decat fumul de tamaie, ca uneori te gandesti cu mintea pacatoasa daca nu era mai bine sa se faca tamaie cu miros de colaci unguresti.
      Dupa toate astea pleci spre casa cu gandul ca totusi osteneala ta conteaza si nu organizarea. Ajuns in caminul tau mai dai pe canalele de stiri sa mai vezi ce s-a mai intamplat la Mitropolie, stiri de la care vei afla la incheierea sarbatorii ca Mitropolia Moldovei si Bucovinei este dezamagita de profitul obtinut de pe urma pelerinilor pentru ca ei au investit de doua ori mai mult decat au incasat. Si asta mie unul, imi pune capac.
      Asa ca Doamne Dumnezeul meu, ia de la mine pacatosul 100 de lei ca sa mai acoperi cheltuiala Mitropoliei si iarta-mi cuvintele scrise mai sus iar alta data fa-ma mut, surd si orb la toate astea. Aaaa, si sa nu uit: si racit, sa am nasul infundat sa nu mai miros tamaia cu aroma de kurtos (original de la Sfantu Gheorghe). AMIN!

Bicaz Dam ( sau Inceputul istoriei Barajului Bicaz )

      Una dintre micile minuni arhitecturale ale Romaniei este si Barajul Bicaz (denumire pe care o stiu cei mai multi), initial botezat Vladimir Ilici Lenin iar actulmente avand denumirea oficiala de Barajul Poiana Teiului. Nu voi incarca articolul cu date istorice sau statistice pentru ca filmuletele atasate sunt mai mult decat graitoare in aceasta privinta, atat din punct de vedere informational cat si artistic. As vrea sa multumesc celui care s-a ocupat de upload-ul lor pe YouTube, dl. Adrian Ciuperca, fapt care a facut mult mai usoara intelegerea inceputului acestui baraj. 


3 strigate pe Bistrita (Barajul Bicaz p.1)  

Bicaz cota 563 (Barajul Bicaz p.2)  

Barajul Bicaz p.3  

After Life (sau Lumea: Incotro?)

      1980. Te trezesti dimineata in sunetul clopotelului de la ceasul mecanic. Sari repede din pat sa prinzi apa calda la baie pentru ca nu ai decat o ora la dispozitie sa faci un dus rapid. Apoi te indrepti inspre bucatarie si dai drumul la tranzistor sa asculti stirile de dimineata inainte sa pornesti spre fabrica. In farfurie ai doua oua ochiuri si cateva felii de mezel cumparate de la alimentara. Dupa ce termini iti impachetezi in hartia maro, facuta din hartia adunata la centrele de maculatura, iti invelesti pachetelul pentru masa de pranz la servici: o rosie nitel zbarcita cu o bucata de slaninuta afumata iar ca desert un mar nu tocmai aratos. Te imbraci in costumul de munca si te incalti cu aceeasi pantofi de acum doi ani care intre timp au primit talpi noi gratie cismarului de la colt. Iti aduci aminte ca in drum trebuie sa te opresti si pe la "Mecanica Fina" sa lasi la reparat umbrela care a cedat sub ploile placute de toamna. Cobori in spatele blocului, te uiti la spatiul verde din jur si parca in gand ti-ai dori ca blocul vecin sa fie mai aproape, sa ai mai multi vecini. Dai sa te sui in masina dar iti aduci aminte ca azi e zi impara si nu poti circula asa ca te indrepti spre statia de autobuz sa astepti coloana. Ziua trece relativ repede si intors acasa te pui la masa si schimbi doua vorbe cu sotia, pentru ca mai apoi sa te asezi in fata televizorului cu lampi sa privesti cele cateva ore de program. Inainte sa te bagi in pat te duci la baie iar becul de 75 de wati se arde, bombani nervos ca nu ai alt bec pentru ca in toata casa ai doar 4 becuri iar la magazin e inchis de la 8 seara si te linistesti cu un somn adanc. Iti doresti o lume fantastica ca cea din cartile S.F.
      2008. Te trezesti buimac in sunetul radioului cu ceas digital. Nu te mai grabesti la baie ca doar ai centrala proprie si ai apa calda la discretie. In bucatarie dai drumul la unul din cele 4 televizoare LCD pe care le detii in casa. In farfurie ai o mancare de fite a carui nume iti da dureri de cap, cu doua rosii mari si zemoase dar fara gust si cu un mar ce pare gata gata sa plesneasca din coaja lui. Pachetelul de la servici a fost inlocuit de gustarea plina de "calorii" si "vitamine" de la fast-food, frumos ambalate in pungi de plastic. Te imbraci si te incalti cu pantofii cumparati acum o luna pentru ca ceilalti si-au pierdut stralucirea iar cismari nu mai sunt demult. Umbrela e si ea noua chiar daca o vei schimba dupa primul sezon pentru ca acum e rusinos sa o mai duci la reparat. Cobori in spatele blocului odata cu sotia ca sa va suiti fiecare in masina lui 4x4 parcate pe trotuar pentru ca spatiul verde a fost inlocuit acum de blocuri asezate prea aproape. Ziua trece chinuitor de greu pentru ca acum nu mai lucrezi la tocatoria fabricii de hartie, fiind daramata din cauza poluarii prea mari, ci lucrezi la o fabrica de uleiuri industriale. Intors acasa te trantesti plictisit in fata televizorului din dormitor iar ca sa te schimbi de culcare dai sa aprinzi spoturile de la captul patului doar ca observi ca un bec economic de 20 de wati e ars dar nu se vede asa tare din cauza celorlalte 8. Si pe urma daca e poti sa aprinzi si lampadarul din tavan. Adormi stiind sigur ca lumea din cartile S.F. este mult mai aproape.
      2020 si ceva. Esti singur intre niste daramaturi. Inca mai plangi dupa amintirea celor dragi pe care i-ai pierdut in dezlantuirea grotesca a naturii si iti doresti sa nu fi supravietuit sa traiesti cu asemenea durere. Dar nu ai ce face si il detesti pe cel care a spus candva ca natura invinge intotdeauna.

Romania??? (sau Mare e gradina Carpatilor si nimeni nu vrea sa-i sara gardu')

      Situatia economica din tara nu da semne de redresare decat in stirile statistice ale posturilor de televiziune, realitatea fiind cu totul alta. Si ne intrebam: " DE CE? "

                                                 Raspunsul 1

                                                 Raspunsul 2

                                                 Raspunsul 3

                                                 Raspunsul 4

                                               UITE DE-ASTA!

Merry Christmas! (sau Bucuria Craciunului de vara)

      E iarna, frig si ninge cu fulgi mici si desi, de sus in jos, de jos in sus, si cand de la stanga la dreapta cand invers. Copacii goi se acopera incet cu zapada iar strazile nu se mai deosebesc de trotuare. Omatul pune stapanire peste tot pamantul astenand covorul alb si pufos, aducand totul la intepenire. Nu sunt urme de pasi, nici de trasuri sau animale. Doar fulgii care joaca in aer si se aduna unu peste altul parca vrand sa acopere galbenul muribund de toamna pentru a reda verdele vioi in primavara.
      Undeva intr-un colt stingher, un bordei micut abia mai pufaie de sub haina grea de iarna. E un bordei cu geamuri mici pline de flori de gheata, cu turturi grosi la streasina parca sustinand acoperisul de sindrila si cu prispa viscolita. Prin ferestrele lui se vede licarind lumina focului din soba si mirosul de lemn de brad parca strapunge peretii de lut. Inauntru totul este curat si aranjat in asteptarea anului ce va sa vina si totul are stralucirea stranie de sarbatoare.
      Bradul e si el frumos aranjat cu globuri ciplite din coceni de porumb si vopsite cu acuarela in culori vii. Beteala decupata din ambalaj de flori licare tacut in contrast cu verdele aprins al bradului de iarna. Masa e impodobita si asteapta musafirii sa se aseze pe scaunele mici de lemn frumos baituite inainte de Craciun. Pe masa stau frumos asezate farfuriile de lut cu tacamurile de lemn, iar stergarele sunt frumos aranjate in coltul mesei.
      Casa miroase a friptura si a cozonaci. Borsul e inca pe foc, asteapta sa mai dea un fiert dar deodata totul incremeneste. S-a oprit ninsoarea!
      Copilul apuca globul de sticla, intoarce cheita muzicala, il agita zdravan ... si ... E iarna, frig si ninge cu fulgi mici si desi, de sus ...

Four seasons ( sau Metamorfoza vietii )

      Primavara. Speranta. Verde. Bobocei. Flori. Pasari. Suras. Iarba. Ghiocei. Paraiase. Pantofi. Sacou. Nori. Basca. Pasca. Inviere. Albine. Meri. Ciresi. Catelusi. Pisoi. Vrabiute. Camp. Seminte. Sanatate. Tuica. Carabusi. Muguri. Scoala. Tigara. Joaca. Parfum. Cinema. Pui. Astenie. Adiere. Dezghet. Pasi. Rasarit. Inceput. Speranta. COPILARIE.
      Vara. Mijloc. Viata. Soare. Toropeala. Nisip. Mare. Scoici. Pescarusi. Furnici. Aer conditionat. Tricou. Short. Sandale. Galetusa. Gratar. Piscina. Iubire. Asfalt. Smoala. Sudoare. Bere. Concediu. Calatorii. Decapotabile. Narghilea. Sapca. Pescuit. Inghetata. Capsuni. Strand. Frigider. Porumbei. Umbra. Lehamite. Mers. Dorinta. Zi. Aroma. Miraj. Desert. Palmieri. Scaldat. Zambete. Vise. ADOLESCENTA.
      Toamna. Fructe. Mere. Visine. Porumb. Grau. Ardei. Grau. Ploaie. Vant. Padure. Ciuperci. Struguri. Must. Pantaloni. Camasa. Tenisi. Delta. Vanatoare. Dragoste. Copii. Betie. Berze. Pelicani. Gandaci. Treierat. Oi. Caini. Trabuc. Galben. Uscat. Apus. Palarie. Posomorat. Rasete. Hambare. Echinoctiu. Fum. Curatenie. Animale. Muraturi. Beci. Zgomot. Agitatie. MATURITATE. 
      Iarna. Frig. Gheata. Zapada. Sanie. Partie. Patine. Inert. Noapte. Turturi. Foc. Bocanci. Geaca. Caciula. Tremurat. Porc. Soric. Craciun. Revelion. Uratori. Ursul. Hibernare. Impliniri. Vinetiu. Mos Craciun. Cadouri. Pipa. Alb. Rece. Munte. Suc. Vin. Scortisoara. Cozonac. Friptura. Lacrimi. Impliniri. Oftat. Batranete. Greutate. Cojoce. Lana. Final. MOARTE.

I love You! ( sau Cand dragostea doare )

      Zilele trec. Una cate una se duc si nu se mai intorc. E din ce in ce mai greu sa zambesti iar fericirea de odinioara devine tot mai palida. Sufletul ti-e greu, apasat de griji si mult prea ocupat sa intretina farama de bucurie ce i-a mai ramas incat nu isi da seama ca te indeamna la fapte inutile si la decizii gresite care indeparteaza fiinta iubita. Se agata cu disperare de bucatica de dragoste ce inca licare si asta te duce la sacrificii si concesii.
      Pe fiinta iubita o vezi tot mai putin si asta te doare. E mai tot timpul plecata si in adancul sufletului incepi sa te simti singur, incepi sa te simti inutil. Incerci sa discuti dar totul e in zadar pentru ca diferentele de personalitate nu se mai contopesc intr-un tot unitar asa cum se intampla candva, ci acum se consolideaza in individualisme care cu greu mai pot fi convergente. Va uitati unul in ochii celuilalt iar tu tragi aer adanc in piept parca pentru a da afara cuvintele care ti le-ai ales cu grija dar privirea celuilalt coboara in jos ca intr-un dezacord incipient fata de tine. Zambesti fals a compasiune si o voce iti rasuna asurzitor in cap: "E prea fragila si nu merita sa o ranesti".
      In singuratatea ta incepi sa iti cauti raspunsul la intrebari in lucrurile marunte. Scoti pipa si tutunul in speranta ca starea meditativa te va ajuta sa faci o alegere fie ea si aberanta, pentru ca mai apoi sa gasesti scuza in acea stare neinsemnata. Indesi tutunul in cuptorul pipei, ii dai foc si trag cu putere in asa fel incat fumul sa iti inunde puternic plamanii. Te uiti la bagajul pregatit ce sta langa usa si apoi arunci o privire asupra casei, o privire ca cea pe care o ai cand cineva drag este lasat in groapa si realizezi ca nu vei mai vedea niciodata acea persoana. Iti iei adio de la tot ce a insemnat "VOI" si te gandesti ca din acest moment nu vei mai fi decat "TU".
      Apuci telefonul, rascolesti agenda inutil de parca nu de sute de ori ai sunat si stii ca numarul e primul din agenda. Dai apelare, apuci geanta, deschizi usa si in timp ce suna iesi pe usa si o inchizi cu parere de rau in urma ta. Incui usa iar sunetul cheii rasfrant de peretii goi ai scarii e acum mai asurzitor ca niciodata.
                            "Hei! EU sunt ... Te-am sunat sa iti spun ca ... "

Untill death do us part ( sau Ganduri negre pentru ceruri albe )

         Stai pe scaun cu ochii infipti in perete fara a schita vre-o grimasa. Gandurile insa sunt multe si nu tocmai dintre cele mai optimiste. Incerci sa iti pui ordine in ele dar un gand te bantuie apasator de puternic. O lacrima de durere se infiripa la coada ochiului si nodul din gat devine din ce in ce mai insuportabil. Incerci sa gasesti o motivatie dar nimic nu te ajuta. Prin fata ochilor se petrec amintiri placute care in mod obisnuit ti-ar fi starnit un suras dar acum nu aduc decat durere, iar cu mana dreapta stergi stropul de durere prelins pe obrazul tau. Respiri adanc si apasat ca si cum aerul se duce in sute de parti numai in plamanii tai nu. Te prinzi cu mainile de cap incercand sa amutesti zgomotul surd din jurul tau dar totul e in zadar.
        Te ridici de pe scaunul asudat de neputinta ta si orbeste intri in baie. Cu mana rece pui dopul la cada si dai drumul la apa. Alta data ti-ar fi pasat daca e rece sau e prea fierbinte dar acum nu conteaza. Prin abur si zgomot zdruncinat de apa intrevezi chipul fiintei iubite. Vrei sa intinzi mana spre ea si sa iti ceri iertare, sa zambesti, sa ii ceri ajutorul dar apoi lasi privirea in jos spre marginea cazii aproape pline. In scurta clipa de luciditate te intrebi daca merita si daca asa e cel mai bine dar mana grea a gandurilor te cuprinde de gatlej si te strange parca incercand sa iti rapeasca ultima secunda de libertate.
        Pasesti in cada iar apa clocotita iti dilata venele facandu-le vinete si crispandu-te de durere. Dar e o durere dulce, e o durere care nu te doare. Te asezi in cada si privesti cum apa se prelinge pe podea. Pui mana pe aparatul de ras si scoti lama din el. E o lama tocita de vreme si ruginita. Dar cui ii mai pasa si ce importanta ar mai avea. O potrivesti in mana ta si cu privirea iti fixezi venele de la maini. Privesti la ele cu ochii plini de lacrimi, inspiri adanc, strangi lama intre degete, clipesti sa lasi lacrimile sa isi urmeze drumul ... 
        Te trezesti din visare, faci pasul peste marginea balconului si cazi inert pe asfaltul cald de august.

Good bye my friend ... ( sau Ziua in care am inceput sa mor )

       "MURÍ, mor (vb. IV. Intranz.) = A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia." Aceasta este definitia cuvantului data de Dex, insa in ultima vreme refuz aceasta definitie a mortii si nu dintr-un motiv optimist ci chiar din contra. Oare definitia este diferita atunci cand respiri si te misti dar in rest nu mai exista nimic in tine, cand nu mai ai nici un tel si cand visele la care tindeai candva acum devin o povara pentru cei din jurul tau.
        Mort esti si atunci cand te dezamagesti pe tine, cand incerci sa fii diferit de ceea ce spuneau altii candva ca vei fi dar nu reusesti decat sa amani "previziunile". Te inchizi in tine si incepi sa pui in balanta motivele si pro si motivele contra pentru a mai trai, si nu de putine ori ajungi la concluzia ca e mai bine sa iti iei un "concediu" permanent, sa te retragi in liniste din spectacolul vietii tale si sa lasi lucrurile sa isi urmeze calea fara tine, si in acest fel sa inchizi gurile celor care aveau mereu ceva de comentat la adresa ta sau care mereu aveau o privire de dizgratie pregatita pentru tine. Mori atunci cand refuzi sa mai speri si fiecare isi are o limita a sperantei. Atunci cand zambetele sunt putine si fortate, cand oftatul adanc e la fiecare 5 minute, cand lacrimile sunt infranate cu noduri in gat si cand fiecare rasarit de soare devine o povara a unei noi zile, nu inseamna decat ca ai incetat sa mai traiesti, sa mai fii in viata.
        Totul ar fi foarte simplu sa dispari daca esti impacat cu tine si cu viata ta, pentru ca atunci cand mori nu mai ai constiinta si nici nu prea iti mai pasa de ce se intampla dupa tine pentru ca nu mai ai cum, nu mai ai pareri de rau, nu mai ai zamtete, lacrimi sau oftat, totul devine linisit si mut. Dar ce te faci cu cei dragi carora le vei lipsi? Nimic! Desi nimeni nu recunoaste, un lucru este clar: NIMIC SI NIMENI NU PLANGE VESNIC, ci doar absenta ta este cea care doare, dar in timp se vindeca. Deci, mai corect ar fi: MURI, mor = A absenta din viata cuiva drag, fara posibilitatea de a te intoarce.

Good bye my friend it's hard to die
When all the birds are singing in the sky
... ...

(Westlife - Seasons In The Sun)

Cenzura Motion ( sau Febra schimbarii )

       Azi se voteaza Motiunea de cenzura pentru pachetul de legi ce cuprind masurile anticriza. Toate televiziunile transmit cea mai tare emisiune de enterteinmant si anume cea a votului din Parlament, cu tot circul aferent unei emisiuni de prost gust. Si ca orice televiuziune comerciala, fiecare din ele trebuie sa difuzeze acele momente de publicitate. Dar oare cum ar fi sa vedem reclame in ton cu evenimentele din tara?
       1. In 2009, Emil boc isi sarbatorea victoria in Guvern printr-un dans special. De-atunci fiecare parlamentar sau ministru din guvern isi sarbatoreste victoria printr-un mod original. Si astazi Emil Boc isi sarbatoreste victoria alaturi de o Lege Rece.
       2. Scena de coafor undeva in tari scandinave. D-na Udrea cu prietenele sale. Discutie despre economie. D-na Udrea le propune noul detergent care le ajuta la economii: DELAPIDOL, te curata de bani, dar nu si de pete.
       3. Lingurite pline cu legi care zboara deasupra romaniei. Batrani si mame cu copii care se uita inspre cer si le lasa gura apa. Someri care sar in sus de bucurie. Dar vai! Este noul iaurt "IO PLEC", noul iaurt de legi guvernamentale cu taieri amarui. Bun de te umpli pe bot.
       4. Scena in mall. Ministrii guvernului au dureri de masele de la ceea ce mananca de cateva zile. Radu Berceanu le da o pasta de dinti sa se frece cu ea in gura. Durerile si mirosurile dispar instantaneu. Vai, dar cum functioneaza? E simplu. E noua pasta cu nesimtinol. Tu ca ministru te dai cu ea in gura si se strepezesc dintii poporului de nu mai au dupa ce bea un pahar cu apa rece, deci NO DUREREISHAN, NO AVIARA GRIPA, NO SULAINA CHANEL!
       Si brusc se revine la votul din parlament, iar viata continua ca si cum nimic rau nu s-a intamplat in Romania, iar in minte ni se naste o intrebare: Se respinge Motiunea de Cenzura sau ramane acelasi Guvern? Cred ca raspunsul il stim cu totii.

I remember ... (sau Incotro se duce timpul cand trece?)

    Amintiri. Vremuri trecute cu locuri si persoane. Unele s-au schimbat, altele sufera schimbari iar altele vor ramane vesnic la fel. Unele lucruri dispar iar altele iau nastere. Nimic nu mai este la fel desi nimic nu se schimba.

    Am fost acum cateva saptamani prin orasul de bastina. Acelasi oras mic de la poale de munte in care m-am nascut si in care mi-am petrecut copilaria. Probabil si datorita perioadei meditative prin care trec in ultima vreme, probabil si varsta sau chiar dorinta de refugiu in trecut, am pornit intr-o seara sa hoinaresc strazile orasului. Nu am apucat sa fac prea multi pasi ca la un momentdat simt cum cineva ma trage de maneca, ma prinde de mana: "Daca vrei, iti pot fi ghid prin Piatra. Iti pot arata pe unde umblu eu cu prietenii mei si cu bunicii mei. E un oras grozav. Vrei?" Initial am avut tendinta sa il refuz pentru ca nu as fi avut nevoie de cineva sa imi fie ghid in propriul meu oras, dar privirea copilului si dorinta lui de a-mi arata locurile lui preferate m-au facut sa nu mai pun nici o intrebare si sa accept sa fiu condus de el.

    A inceput sa imi arate centrul orasului: "aici vin eu cu prietenii mei si ne plimbam, mergem in parc si stam sus la turn. Vara e singurul loc unde poti gasi o cismea cu apa, cred ca singura din oras care mai este". Strabatem parcul din centru si apoi pornim inspre parcul zoo. Pe drum imi spune: "Stii, au adus doi lei noi la zoo. Nu mai este cum era odata dar tot mai poti sa vezi un animal acolo, iar leii astia doi sunt faini. Iar pe langa zoo poti sa urci la Colibe. Acolo mai merg eu cu baietii de la bloc sa mai bem bere. Daca vrei, poti sa urci si mai sus spre Gospodine, dar drumul ala e frumos iarna cand se acopera cu zapada ca poti sa te dai cu sania tocmai de sus. In rest e un loc frumos unde poti sa vii cu prietena sa te plimbi". Trecem de parcul zoo si ajugem pe la stadion: "Aici am vazut eu primul meci cu un unchi de-al meu dar nu prea ma pasioneaza fotbalul. Acolo e cimitirul unde sunt parintii mei, dar eu sunt destul de mare acum si ma descurc singur si sper ca intr-o buna zi sa reusesc sa ii fac pe bunici mandri de mine."

    Coboram spre bulevard. Printre blocuri imi arata o strada care duce la puntea de la strand: "Nu e cine stie ce strandul ala. Are o baza hipica, un restaurant si un bazin. In rest nu e nimic altceva. Acolo mai merge lumea sa faca gratare sau sa se mai bage in apa." Pe nestiute ajungem la Central in fata si imi spune: "Asta e Petrodava. E cel mai mare magazin de la noi din oras. Mai e si Unicul dar asta e cel mai mare. Iar pe strada asta daca mergi ajungi la gara si la autogara. De la autogara mai plec cu bunicii la tara da nu prea sunt autobuze si mai facem si auto-stopul." La un moment dat ne oprim din mers: "Asta e Muzeul de Istorie iar acolo in blocul ala de patru etaje stau eu, la 3. Asta e zona de centru, cu cinema Pietricica.Aici gasesti mai multe: farmacie, frizerie, alimentara, librarie si mai e si un magazin ABC cu standuri. Pe strada aia daca te duci o sa ajungi la liceul de chimie unde o sa fac eu liceul. Nu e liceul de chimie ci un alt liceu da acolo are caminul ala la care o sa fiu eu."

    "Acuma imi pare rau ca nu mai pot sta sa va mai arat din oras, dar ma asteapta ai mei acasa si tre sa ma duc. Sper ca v-a placut ce v-am aratat, daar chiar nu mai pot sa stau." Am incuviintat ca nu e nici o problema daca pleaca iar din fuga lui am reusit sa il intreb cum il cheama: "Octavian Gheorghita si am 17 ani!", apoi a disparut fara urma impreuna cu orasul copilariei mele.

27 (sau Cum am petrecut sfarsitul lui 26)

     Azi e ziua mea. Inca una. Inca un an adaugat in catastiful vietii. Ani buni cu "succesuri" sau ani mai putini buni, cu dezamagiri, sunt anii mei, sunt ani care ma reprezinta si care m-au adus unde sunt acum. Si ca in fiecare an imi incep ziua aniversara cu o scurta privire in oglinda sa vad "cei xyz ani", sa vad daca am imbatranit sau nu. Este adevarat ca nici eu nu fac exceptie de la regula naturii careia ne supunem toti si anume aceea de a ne naste, a imbatrani si in final a ne retrage de pe scena vietii. Asa am vazut in cele 20 de priviri in oglinda (primele 7 nu mi le aduc aminte), transformari fizice, am vazut cum incet incet incep sa devin barbat, am vazut primul fir de 
par in barba, am vazut primul fir de par alb in cap si la fel am vazut primul rid pe fata. Am vazut cum dintii de lapte au fost inlocuiti de dintii permanenti si am vazut cum pielea mainilor nu mai este la fel de fina ca odinioara. La fel de bine m-am vazut si dupa primul sarut dar si dupa prima betie, dupa primul succes dar si dupa prima infrangere. In oglinda am vazut toate schimbarile fizice sub impactul timpului. In schimb, oglinda nu a putut niciodata sa imi arate ce e dincolo de trup, dincolo de aceasta haina perisabila care in final se uzeaza si va fi aruncata. Nu a putut niciodata sa imi arate varsta si schimbarile sufletului. 
     Azi, dupa ritualul privitului in oglinda am incercat sa ma uit si la suflet, sa incerc sa vad si schimarile lui. A fost greu sa privesc retrospectiv la anii trecuti si mai ales sa incerc sa privesc la ceva ce nu este palpabil, material. Am rasfoit printre vise, sentimente, trairi, in incercarea de a vedea cum s-a schimbat sufletul. Am fost surprins si exaltat in acelasi timp sa vad ca pentru suflet notiunea timpului sau a anilor e cu totul alta. Asa se face ca in masa de amintiri ale anilor trecuti am gasit asezata langa bucuria tortului din copilarie tocmai amintirea primului salariu din campul muncii. Langa amintirea primei tabere la mare era amintirea primei palme luate de la bunic. Langa amintirea mortii mamei era bucuria celui mai important "DA" din viata unui om. Sufletul nu a tinut cont ca era zi sau noapte sau ca aveam 14 ani sau 20. Totul este pe cat de departat in timp pe atat de aproape in suflet, pentru ca sufletul nu are varsta, fiind mereu tanar.
     Probabil la finalul zilei, dupa ce voi fi fost bombardat de urari si felicitari, va trebui sa imi raspund mie la intrebarea: "Cum te simti la 27 de ani?" iar raspunsul in mod sigur va fi unul simplu si fara prea multa filosofie: 

       " 27? Pai la 27 ma simt exact ca un nou nascut, adica ca la 17 ani, mai exact, ca ieri! "

Russian Roulette (sau Ce ne rezerva viata?)

   E interesant un sentiment uman negativ: ORGOLIUL. E un sentiment care nu duce la nimic bun si care distruge in principal relatiile de prietenie, care indeparteaza oameni si care peste timp nu aduce decat un gust amar. In schimb putem sa recunoastem ca am gresit si chiar daca nu ne putem cere scuze, putem macar sa ne schimbam modul de a privi lucrurile si sa speram ca inca nu e prea tarziu sa mai refacem prietenia ce ne-a legat candva. Dar ca sa se inteleaga mai bine despre ce vorbesc, am sa zic o poveste, care incepe cam asa:
   A fost odata ca niciodata, pe vremea cand democratia abia patrundea in Romania, un baietel care traia la bloc. Baietelul ala era cam de varsta clasei a V-a cand in gasca de la blocul lui a aparut un alt baietel cam tot de-o seama cu el. Punctele lor in comun nu erau prea multe iar cele cateva lucruri care ii legau au creat o amicitie. Desi nu erau vecini de bloc, ci doar de cartier, asta nu i-a impiedicat sa se adune impreuna cu alti copii si sa se joace, amicitia devenind mai puternica si incet incet au inceput sa apara si orgoliile. Timpul a facut ce stie el cel mai bine si trecand asa usor si pe nesimtite, cei doi au crescut si au ajuns la liceu. Acum diferentele au  inceput sa creasca intre cei doi: unu era la un liceu mai bine vazut in lume iar celalalt era la profesionala, unu isi luase telefon mobil iar celalalt inca nu primise acces deplin nici la telefonul fix, unu era mereu punctul central al unei discutii iar celalalt era punctul central al manifestarilor copilaresti. Unul din ei se bucura de aprecierea parintilor celuilalt iar celalalt era privit ciudat de catre parintii primului. Probabil din cauza mentalitatii colective si a educatiei primite, impreuna cu actiunile celor din jur, l-au facut pe primul sa adanceasca orgoliile personale si l-au facut sa nu mai vrea sa aiba de-a face prea multe cu prietenul lui.
   Dupa liceu, primul isi gasi de munca intr-un loc curat, cu efort fizic putin si unde intelectul era pe primul loc. Al doilea isi gasi de munca intr-un loc nu tocmai curat, unde efortul fizic era principalul iar forta intelectuala era dupa forta fizica. Primul se maturizase ceva mai devreme si renuntase la iesirile tarzii in oras si planuia sa isi intemeieze o familie in timp ce celalalt inca facea excese si pierdea noptile una dupa alta. Pe aici pe undeva s-a produs ruptura intre cei doi si s-au vazut de cateva ori in cativa ani iar mai apoi nu s-au mai vazut deloc. S-au mai interesat unul de celalalt prin intermediul prietenilor comuni dar amicitia dintre cei doi disparuse complet. Apoi, peste ani de zile s-au regasit pe internet. In timpul scurt cat au vb au reusit sa isi povesteasca viata si sa se puna la curent cu ceea ce pierdusera intre timp. 
    Acum, timpul a indreptat cateva lucruri:
*Pe primul l-a altoit peste nas si l-a dat cu capul de pragul de sus. L-a facut sa inteleaga in timp ca nu banii sunt totul si ca prietenii se fac intr-o viata si nu intr-o zi, ca intre creier si muschi nu e o batalie ci o conlucrare, ca timpul trece si oamenii se schimba iar uneori e prea tarziu sa mai recuperezi unele lucruri pe care le-ai pierdut si l-a invatat sa spuna ca ii pare rau si sa regrete.
*Pe al doilea, povestitorul nu stie exact cum l-a schimbat timpul dar stie ca fizic este sanatos, nu este tocmai fericit datorita distantei fata de casa si ca planuieste sa isi intemeieze o familie.
    Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus poveste-asa.

P.S.1 Pe primul, viata l-a facut somer.
P.S.2 Pe al doilea, viata l-a facut american.

Carpe Diem! (sau Viata traita dupa reguli)

    Totul incepe cu prima gura de aer. Atunci cand tragem aer in piept pentru prima data tot atunci, prin acea prima gura de aer, semnam acordul nostru cu viata de a ne supune regulilor ei; si prima regula incalcata este aceea ca plangem cat ne tin plamanii, probabil de dorul pantecelui ce tocmai l-am parasit, si incalcam dreptul la liniste a celor nascuti odata cu noi. Apoi incepem sa ne dezvoltam fizic iar viata ne pune in carca si mai multe reguli, glasul ei purtand timbrul vocal al parintilor: "Nu pune mana acolo", "Nu baga in gura", "Nu ai voie sa faci asta", "Trebuie sa faci asta" ...
     Scoala vine si ea cu cea mai subtila dar cea mai apasatoare regula din toate: "Nu ai carte, nu ai parte", desi nu face o referire clara la care carte anume si la parte de ce anume nu ai, dar e clar ca asta va fi regula dupa care ti se va ghida toata viata, pentru ca viata e un proces permanent de invatare (constienta sau inconstienta). Treci prin scoala, uneori ca gasca prin apa, si vine o forma de invatamant complementara care are regulile ei, reguli ce poarta de asta data vocea unor oameni total necunoscuti dar care iti vor influenta viata permanent. Cam acum este momentul in care incepi sa pricepi ce este viata, de unde vii si probabil te hotarasti incotro vrei sa te duci. Acum este momentul in care fie alegi sa te supui regulilor impuse de cei care au ani in avans fata de tine sau incerci sa devii rebel si hotarasti ca regulile sunt pentru cei mai slabi iar tu nu vei urma nici una din ele.
     Partea cea mai rea este aceea ca si atunci cand te hotarasti sa nu urmezi nici una din regulile impuse, iti impui propria regula de a nu urma reguli ( fraza are coerenta, ca am facut schema cuvintelor pe hartie si e ok). Paradoxal dar faza asta seamana izbitor de bine cu aceea de a fi ateu (si aici va urma din nou un joc de cuvinte dar care au un sens). Multi se declara atei si cand incearca sa se justifice o fac prin cuvintele: "Eu nu cred in nimic", ceea ce nu poate fi mai gresit. Cand spui ca nu crezi in nimic, defapt tu crezi ca nu crezi in nimic.
     Probabil cele mai dure reguli sunt cele pe care ti le impune viata in urma deciziilor bune sau rele pe care le-ai luat in momentul in care te rupi de parinti si iti incepi drumul tau propriu in viata, sau reguli aparute in urma modului in care iti regizezi viata. Oricum, cred ca cea mai buna regula este aceea de a nu ne gandi la reguli. Asta e o REGULA!

"I HAVE A DREAM" (sau Alegerea intre visuri si vise)

     "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" este o intrebare pe care, cred, ca fiecare dintre noi a auzit-o in copilarie si la care mereu raspunsurile veneau promt: "As vrea sa fiu doctor", "As vrea sa fiu balerina", "As vrea sa fiu ...", iar raspunsurile nu erau foarte variate. Optiunile noastre la acea vreme se limtau la cateva meserii cu care de obicei veneam in contact si ne faceau o impresie buna.La fel am primit si eu intrebarea la un moment dat (e drept ca am fost intrebat de majoritatea rubedeniilor mele si nu numai o data) si sincer nu mai tin minte cate variante de meserii am oferit, unele dintre ele fiind inspirate de parinti pentru a face o impresie buna. Oricum, una din meserii a fost si aceea de a fi Superman si nu pentru ca as fi vrut sa fac numai lucruri bune ci pur si simplu ca as fi putut sa zbor.
     Interesant este faptul ca odata cu trecea timpului, perceptia asupra a ceea ce am vrut sa fim cand eram mici si ceea ce putem deveni pe masura ce ne maturizam capata o alta forma, iar raspunsurile la intrebarea din copilarie vin din ce in ce mai greu sau uneori raspunsul e: "Nu stiu!". Mai apoi cand ajungem sa intram in campul muncii sa ne dam seama ca ceea ce am devenit nu se apropie de ce visam cand eram copii. Ne ramane optiunea noptii, cand ne retragem in lumea viselor si acolo ne dezlantuim imaginatia si suntem personaje care mai de care mai diferite. Uneori m-am trezit cu un gust amar ca a trebuit sa deschid ochii si sa inchei visul in care eram un fel de superman, ca sa revin in realitate la meseria la care nici nu ma gandeam cand eram mic.
     Ajungem apoi intr-un moment cand ne uitam retrospectiv la cate lucruri doream sa facem cand eram mici si ne dam seama ca din toate acele lucruri am ales unul singur. De obicei tot acesta este momentul in care incetam cu ceea ce visam cand eram mici si incepem sa visam la ce am vrea sa facem ca oameni maturi, incepem sa ne facem planuri de viitor si incepem sa ne trasam idei si tinte pe care am vrea sa le atingem. Toate acestea incep cu un "VISEZ SA ..." foarte convingator care ne inspira incredere in noi si ne face sa punem in miscare lucrurile. 
     Trist este faptul ca pe parcursul vietii ne oprim din cand in cand sa mai tragem o linie in lumea dorintelor, sa mai bifam o realizare dar si sa observam ca unele VISURI nu s-au indeplinit, si atunci oftam adanc si spunem: "Eh! VISE, doar VISE!"

The power to smile (sau Ce se ascunde in spatele aparentelor)

Te nasti intr-o zi si tragi prima gura de aer, iti cunosti dupa atingere si miros pe cei ce iti sunt parinti, pentru ca in 3 luni de zile sa il pierzi pe cel ce iti era tata. Si bebe fiind ZAMBESTI.

  Cresti cu mama si cu bunicii si incepi lungul drum prin viata, incepi sa iti faci prieteni de joaca si mai apoi incepi sa iti cunosti colegii de scoala iar soarta iti rapeste pe cea care iti era mama. Nestiind ce sa faci pentru ca intelegeai ce se intampla, tragi aer in piept si ZAMBESTI.

  Iti transformi bunicii in parinti si ii supui la incercari prin care probabil nu mai aveau de gand sa treaca. Conflictul dintre generatii isi face aparitia si te uiti la ei si vezi ca le este greu sa tina pasul cu tine, se supara dar apoi zambesc. Si tu te uiti la ei si ZAMBESTI.

  Treci prin liceu. La inceput din convingeri proprii ca la finalul lui convingerile tale sa fie altele, iar asteptarile tale sa fie diferite de cele ale celorlalti. Toti iti fac previziuni sumbre si iti spun ca nu vei ajunge nimic bun in viata, iar tu ii asculti si iti zici ca tot raul este spre bine si ZAMBESTI.

  Iti gasesti de munca si crezi ca totul va fi in sfarsit bine dar afli ca cel care ti-a fost bunic in rol de tata este lovit de o boala care il va schimba ca om si care iti va rupe sufletul in momentul in care se va uita la tine si nu te va mai recunoaste. Si apoi moare. Il mangai pe fruntea care poarta semnele tuturor belelelor pe care le-ai facut in copilarie si chiar daca iti simti lacrimile clocotind in coltul ochilor, iti zici ca asa a fost mai bine pentru el si ZAMBESTI.

   Cand trece ceva vreme si incepi sa te bucuri de primele guri de viata fara grija zilei de maine stiind ca cea care iti este bunica in rol de mama va fi langa tine si iti permiti sa dormi noptile, afli ca nu vei mai lucra acolo unde iti ti-ai format o familie adoptiva si ca noul an te va desparti de cei cu care impartaseai bucuriile si supararile. Apoi iti dai seama ca nu reusesti sa mai gasesti ceva care sa se ridice la nivelul locului de munca pe care l-ai pierdut si incepi sa iti pierzi orice urma de speranta dar iti zici ca va veni si ziua ta si ZAMBESTI.

  Vine insa o zi in care totul se termina si speranta dispare infundata undeva in adancul sufletului. Tragi linie si te uiti la viata ta si la cate zambete au luat locul lacrimilor si durerilor din suflet si tragi aer in piept si PLANGI ...

Memoirs of a Geish (sau Cine a omorat cucul din padure)

   Imi aduc aminte ca in vremea cand eram copil, inceputul primaverii insemna si inceputul drumurilor prin padure. Nu stiu daca era un motiv clar al cutreieratului, desi mi se spunea ca mergem la urzici, la floare de tei sau mai spre toamna la cules de ghebe, dar in mod sigur bunicul meu gasea ceva de cautat prin padure numai sa nu stea in casa. Asa se face ca porneam pe coclaurii dealurilor din Piatra Neamt, el cu scopul de a aduce ceva acasa iar eu cu scopul de a omora dusmanii imaginari materializati in buruienile de pe marginea cararilor. Nu de putine ori aventura dura cateva ore bune motiv pentru care, in sacosa care ne insotea, langa cutitul mereu prezent era si un pachetel cu mancare pentru "tancul asta mic". La acea vreme prognozele meteo (care purtau ca subtitlu Romica Jurca) nu erau la fel de precise ca cele din ziua de azi si nu de putine ori ne trezeam in varful dealurilor surprinsi de ploi, care ne udau pana la piele si care ne aducea inapoi acasa plin de noroi ca Rambo cand se ascundea de inamici.

   Era un moment prielnic pentru mine sa imi dezvolt abilitatile vocale si urlam cat ma tineau plamanii, lucru care acasa imi era interzis "ca sa nu se supere vecinii". Dealtfel era si un moment al imbinarilor cu natura atunci cand "rezervorul" nu mai facea fata si udam copacii acompaniat de strigatul "pomperia!". Curios este faptul ca bunicul niciodata nu parea deranjat de manifestarile mele si tot timpul avea rabdare cu mine sa ma satur de alergat si de urlat prin padure, niciodata nu se supara ca eu nu culegeam nimic din ceea ce era in plan si mai ales niciodata nu ma certa indiferent de ce as fi facut. Cu el admiram verdele padurii, incercam sa reproducem cantecul pasarilor si mai ales aveam o intrecere: cine aude cucul cantand pentru prima data, pentru ca se spune ca aduce noroc celui care il aude primul.

   Au fost ani buni in care am haladuit in acest fel prin padure impreuna cu bunicul meu. Dar, din pacate, acum imi dau seama ca acei ani nu au fost destui, ca padurea nu mai este la fel de verde cum era odata. Ploaia numai cade in acelasi fel cum cadea odata, mirosul de frunze moarte nu mai are acelasi farmec iar gustul ciupercilor sau al ceaiului de tei cumparate din hipermarket nu mai e acelasi cu cel din padure. Dar cel mai important este faptul ca nu se mai aude cucul din padure din cauza faptului ca nu mai este Bunicul Meu langa mine si pentru ca nu am apucat sa ii spun cat de mult il iubesc ....

The Pursuit of Happyness (sau De unde vine fericirea)

   In ultima vreme am tot cautat definitia FERICIRII. Am cautat pe la unu, pe la alta, pe net, prin carti, prin povesti de viata sau prin discutii de salon. Chiar am cautat si prin melodii. Am gasit definitii, vreo mie de mii si zeci de sute, in forme care mai de care mai poetice sau badaranesti, filosofice sau in cuvinte simple de om sarac, in gandul unui copil sau in experienta unui varstnic. 

   Fiecare definitie in felul ei descrie o forma a fericirii, fie ca imbraca forma unei bomboane, a unei atingeri a fiintei iubite, a imbratisarii parintesti a nepotului, a sunetului clapelor de pian, a ghiocelului care scoate capul de sub zapada, a soarelui ce rasare in fiecare zi sau chiar a unei lumanari aprinse la mormantul cuiva drag. Fericirea inseamna orice pentru oricine, inseamna totul pentru noi toti pentru ca nu cred ca e cineva care isi doreste sa fie nefericit si nu ar face totul sa aiba parte de satisfactia sufleteasca. Fericirea nu vine niciodata din lucruri mari si nici nu vine toata deodata. Ea vine din lucruri mici si uneori neinsemnate care ne fac sa vedem fericirea uneori la ani buni dupa intamplare.

  As incerca sa dau definitia mea in ceea ce priveste fericirea: pentru mine este suma tuturor lucrurilor marunte care ne fac sa simtim ca daca am muri in urmatoarea secunda ar ramane ceva in urma noastra si ca viata pe care am dus-o nu a fost in zadar, ca atunci cand cineva va sculpta cu dalta data decesului in placa comemorativa a noastra, cuvintele "Nu te vom uita niciodata" chiar sa aiba o noima pentru cineva, oricine ar fi acea persoana.

  Si mai dadea cineva odata o definitie a fericirii care mi-a ramas in minte:

                                            "Fericirea e-un lucru marunt,

                                             E o aripa care vibreaza,

                                              Fericirea e-un lucru mic

                                              Un pitic, ce danseaza. "

The world of HI5 and Facebook (sau Ce poate face somajul din oameni)

   Au trebuit sa treaca ani de informatie ca sa descopar Haicinci, Cartea cu fete, Blogul (oare vine de la cuvantul mogul? ar fi frumos sa devin un mogul al blogurilor) si probabil vor mai trece ceva ani pana o sa ma prind exact cum se folosesc toate functiile acestor forme de comunicare sociala.

  Alaltaieri descopeream ca cineva cu care nu mai vorbisem de multi ani vroia sa ma adauge in lista de prieteni pe Haicinci. Poate din curiozitate sau din plictiseala generata de lipsa unei activitati regulate, am dat accept si am asteptat sa vad ceva, dar mai mult cu gandul ca va trece ceva vreme pana sa observ o reactie. Culmea a fost ca am si primit un semn si relatia de prietenie care fusese intrerupta atatia ani s-a reluat aproape instant, au inceput sa curga amintiri, update-uri in ceea ce priveste viata fiecaruia dintre noi, starea civila si o groaza de alte povesti si povestiri care s-au intamplat in anii ce au trecut in absenta comunicarii.

  Azi, in incercarea de a vedea o fotografie cu o fosta colega de scoala generala, am descoperit Cartea cu fete (tot cumva la indemnul unei alte foste colege de scoala generala). Descoperirea a fost oarecum fascinanta pentru ca am gasit prieteni pe care drumurile vietii i-au dus departe de orice forma traditionala de legatura. Asa se face ca am aflat ca pe unii nu ii mai cheama in romaneste ci in spaniola( probabil nu au putut inregistra contul, fiind deja luat numele), am observat ca unii care erau frumosi in copilariie si-au pierdut din stralucire si au devenit oameni maturi, ca cei cu care am copilaril in spatele blocului pupa copii care nu cred ca sunt ai lor desi ar fi frumos, descopar fotografii din evenimente importante in viata unora si realizez fericirea lor din acele momente.......

  Si tot azi pun primul meu post pe blogul de fata in incercarea de a impartasi in cuvinte unele intamplari sau feeling-uri care consider ca trebuiesc scrise, fie ele vesele sau triste, cugetari sau rahaturi, lucruri importante sau nimicuri.

  Cam asta e prima mea experienta de genul asta si inca incerc sa ma dezmeticesc si sa reusesc sa pricep ce se face cu instrumentele astea de comunicare, care sunt regulile lor si cate alte lucruri sau vechi si noi prieteni o sa mai descopar cu ajutorul lor.

   Pana una alta, cum se posteaza? Ca de scris am scris, da cum se pune pe  blog? Ce e cu fetele alea de pe Cartea cu fete care imi tot apar si imi zic ca "add as friend" sau ceva de genu asta? Pe Haicinci trebuie sa imi pun si eu poze facute cu telefonul in fata oglinzii din baie la bustul gol? Trebuie sa scriu cu aliniat si cu litere mari in textul pe care trebuie sa il citeasca altii? De ce nu mai pufaie Air-Wick-ul meu din camera si cea mai importanta intrebare: De ce creste par in fund daca purtam chiloti?